Acasă Economic Tichetele ‘Rabla’ pot fi utilizate până pe 10 decembrie 2012

Tichetele ‘Rabla’ pot fi utilizate până pe 10 decembrie 2012

DISTRIBUIȚI

Termenul de utilizare a tichetelor valorice din Programul ‘Rabla’ a fost prelungit cu aproape o lună faţă de data stabilită iniţial, până pe 10 decembrie 2012, în timp ce ultima cerere de decontare se poate depune până cel târziu la data de 13 decembrie, se arată în Ordinul pentru aprobarea de derogări de la dispoziţiile programului guvernamental, publicat de Administraţia Fondului pentru Mediu /AFM/ şi aprobat de ministrului Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb. 

Potrivit documentului, neutilizarea voucherelor până cel târziu în data de 10 decembrie a.c., conduce la pierderea dreptului de utilizare a acestora pentru prima de casare. O altă derogare de la vechile dispoziţii se referă la cererile de decontare care pot fi depuse până pe 13 decembrie 2012, iar procedura de decontare efectivă se va face până cel târziu pe 24 decembrie. În cazul în care achiziţionarea autovehiculului nou nu se realizează din culpa exclusivă a producătorului validat, acesta are obligaţia de a oferi proprietarului înscris, în maximum 90 de zile de la data de 31 decembrie 2012, posibilitatea că cumpere un autovehicul nou, din al cărui preţ se va scădea contravaloarea tichetului/tichetelor, se precizează în Ordinul citat. AFM a alocat pentru Programul Rabla 2012, în două etape, 171 de milioane de lei, sumă care permite scoaterea din uz a 45.000 de autovehicule mai vechi de 10 ani. În prima etapă a programului, care a început în data de 3 aprilie 2012, au fost alocate 114 milioane de lei pentru casarea a 30.000 de autovehicule, iar în etapa a II-a, demarată pe 8 august 2012, au fost alocate alte 57 milioane de lei pentru casarea a încă 15.000 de maşini. Din cele 45.000 de tichete aferente acestui program tipărite de AFM şi repartizate colectorilor /REMAT-uri/, 43.350 au fost alocate persoanelor fizice, iar 1.650 persoanelor juridice. Conform Ghidului de finanţare, repartizarea tichetelor s-a făcut pe judeţe, în funcţie de numărul de locuitori. De asemenea, la nivelul fiecărui judeţ, tichetele au fost repartizate în mod egal între colectori. Ultimele 15.000 de tichete, alocate în etapa secundă a Programului Rabla au fost destinate numai persoanelor fizice.

Comentarii

comentarii