Strada Trandafirilor, Timișoara, centrul nobil al capitalei Banatului. Trandafirilor, strada ce-i avea ca proprietari, cândva, pe cei mai fini intelectuali ai Timișoarei: arhitecți, medici, profesori. O parte a proprietarilor, așa cum deja știm, era formată din nemți, evrei, dar și români, desigur, expropriați de comuniști, după ”cucerirea” pe care aveau să o facă aspra celor pe care îi urau cel mai mult. Ei, comuniștii, detestau proprietatea privată, detestau intelectualitatea, dar le râvneau… proprietățile. Le-au luat cu un sadism ticălos, au intrat cu bocancii plini de noroi în spații luminoase, pe care le-au întunecat cu sufletele lor urâte. A venit Revoluția de la Timișoara, activiștii și securiști au ieșit din case, au urmat procese complicate pentru unii, prea ușoare pentru alții, iar o parte dintre case au intrat pe mâinile unui grup de afaceriști imobiliari, ei autointitulându-se ”țiganii de mătase”. Au intrat prin metode mizerabile, au obligat pe cei ce locuiau acolo, după ce le ”pictau” ușile cu fecale și urină, să plece și vândă sau, pur și simplu, să lase în grija altora.
Unul dintre cei mai mari ticăloși, artizani ai umplerii orașului cu acești indivizi, ai centrului orașului Timișoara, a fost Ioan Cojocari, fost secretar în Primăria Timișoara, zis și Johnny, unchiul (culmea) soției lui Ruben Lațcău, actualul vice- primar al primăriei. Cam ciudat… dar rudele nu ni le alegem.
Strada Trandafirilor era legendară, elegantă, curată, îngrijită, precum o lady bine crescută, elegantă și fină.
Acum? Este locul în care, precum la șatră, se arată lumii păturile și hainele puse la uscat pe garduri, pe geamuri, peste flori, peste tot… E limpede. E lumea lor, este blestemul Timișoarei!
Poliția Locală a intervenit duminică seara, a amendat proprietarii, a făcut ceea ce, pe lege, se poate face.
Dar pe estetica orașului? Dar pe armonia Timișoarei?
Nu avem specialiști? Nu mai avem voci care să strige? Nu? O lăsăm așa, de izbeliștea boarfelor puse la uscat, precum la șatră?
Dubios!
