Acasă Eveniment Ţigări de contrabandă şi un autoturism confiscate de poliţiştii arădeni

Ţigări de contrabandă şi un autoturism confiscate de poliţiştii arădeni

519
DISTRIBUIȚI

Polițiștii Serviciului de Investigații a Criminalității Economice din Poliţia arădeană cercetează un bărbat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu țigarete. În data de 18 septembrie a.c., polițiștii S.I.C.E. au solicitat sprijinul polițiștilor rutieri în vederea opririi în trafic, pe raza localității Chișineu-Criș, a unui autoturism care ar fi transportat țigarete de contrabandă. La vederea patrulei de poliție, conducătorul auto a schimbat direcția de deplasare, pornind înspre localitatea Socodor, pe un drum agricol. Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, care ulterior a fost depistat abandonat în dreptul unui imobil de pe raza localității Șimand. Polițiștii au procedat la indisponibilizarea autoturismului, iar în urma controlului acestuia, în portbagaj au fost găsiți 5 saci de polietilenă, care cuprindeau 49.800 de țigarete netimbrate, susceptibile a proveni din contrabandă. În urma verificărilor efectuate, la scurt timp a fost identificat și depistat proprietarul autoturismului, în persoana unui bărbat de 41 de ani, din Arad. Asupra sa a fost găsită suma de 9.083 de lei, 20.615  forinți și 220 euro. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe numele său fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Autoturismul, întrega cantitate de țigarete precum și banii au fost indisponibilizate de polițiști în vederea continuării cercetărilor. Polițiștii continuă documentarea activității infracționale a bărbatului.

Comentarii

comentarii