Acasă Actualitate Timişenii îşi pot schimba iarăşi rablele, de vineri

Timişenii îşi pot schimba iarăşi rablele, de vineri

DISTRIBUIȚI

Luni, 12 aprilie, este rândul celor din Caraş- Severin. Administraţia Fondului pentru Mediu a început distribuirea celor 50.000 de vouchere
Timişorenii şi timişenii care au rămas cu rablele neschimbate o pot face din nou. Mii de vouchere vor ajunge în Timiş, vineri, 16 aprilie. Administraţia Fondului pentru Mediu a început, de săptămâna trecută, distribuirea în teritoriu a celor 50.000 de vouchere promise de guvern, cu care a fost suplimentat Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru anul 2010, echivalentul sumei de 190 de milioane de lei.
 Programarea judeţelor este facută pentru 8 zile, ultima zi de ridicare a tichetelor fiind 16 aprilie. Astfel, în 9 aprilie au ridicat voucherele judeţele Argeş, Arad, Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov şi Călăraşi. Luni, 12 aprilie, va veni rândul celor din Caraş- Severin, Cluj şi Constanţa, iar vineri, 16 aprilie, vor primi cei din judeţele Sibiu, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea. Colectorii care nu se prezintă pentru a ridica tichetele valorice conform acestei programări vor putea fi reprogramaţi începând cu data de 19 aprilie. Numărul tichetelor s-a repartizat pe judeţe în funcţie de numărul populaţiei. La sediul A.F.M sunt prezenţi, pentru a ridica tichetele valorice, în medie, 25 de colectori pe zi.

Comentarii

comentarii