.jpg)
Mai sunt câteva zile până în 2011. Criza din România, dezastrul în care este ţara, sub comanda Băsescu – Boc – Udrea, fac din această situaţie cea mai monstruoasă realitate, prin care numai regimul fanariot a mai lăsat-o vreodată, în istorie. Ceea ce este trist este faptul că opoziţia nu reuşeşte să treacă de obstacolul orgoliului, iar asta o sleieşte de capacitatea de a se impune. Noi, la Timişoara, ar fi trebuit să fim mai ocoliţi de criză, să avem capacitatea de a ne deschide, fără ajutorul puterii, pentru că aveam simpatia Europei. Numai că, din păcate, în ultima vreme, Timişoara a intrat într-un soi de ceaţă, greu de străpuns, din care, abia-abia, se mai vede realitatea. Oamenii şi-au pierdut optimismul, iar oraşul nu mai este cel despre care vorbim cu atâta drag. A trecut un an, unul destul de închistat, cu bani risipiţi, cu pierderi pe proiecte aiurea, cu laude false, pe care, într-o vreme, eu însămi le credeam a fi bazate pe realitate. În Primăria Timişoara se conduce prin politica „micuţelor” grupuri, unele dominate de ieşiri necontrolate (pe bani publici!), altele de persoane care ocupă aiurea funcţii şi scaune nemeritate. Nu cred că există un ziar sau altă organizaţie media care să se fi străduit mai mult decât „ZIUA de Vest” pentru mediatizarea proiectelor locale şi a administratorilor locali, în care am crezut, uitând că sunt nişte bieţi oameni, cu slăbiciuni şi calcule prost făcute. În faţa oricărei critici, ei nu sunt capabili să-şi analizeze „parul” din ochi, ci sar la „paiul” din ochiul altuia. Tipic românesc. Şi semn tipic de slăbiciune. Am fost mereu mândră de faptul că Timişoara este condusă de o alianţă în interesul oraşului, al cetăţeanului, fără trădări meschine, mereu urâtă de puterea de la Bucureşti, care a tăiat şansele Timişoarei. Dar nici puterea locală nu face nimic pentru a ridica Timişoara din criză, nu mişcă un deget, doar „plânge” că ne urăşte PDL-ul şi Bucureştiul. Ştim că este aşa, dar ce facem ca să spargem acest tipic negativ? Ce facem să scăpăm de complexele de provincie, când noi suntem „capitala Revoluţiei române”!? Ce facem să fim, din nou, cei mândri de statul lor, cei curajoşi, cei harnici? Ce să facem? Să fim capabili să ne organizăm şi să (mai) schimbăm ceva în viaţa noastră. Poate, la anul…
