Acasă Editorial Timişoara, o altă lecţie

Timişoara, o altă lecţie

647
DISTRIBUIȚI

Timişoara a mai dat o lecţie. Una legată de spirit, francheţe, discernământ, comunicare şi logică. În faţa presiunii generate de guvern, nu contează prin care persoane, în faţa unor politicieni locali, gata să sacrifice interesul comunităţii   pentru interese meschine, Timişoara a mai dat o lecţie. A trebuit? Toată lumea  fost unită. Lecţia Timişoarei, în problema Aeroportului Internaţional, înseamnă: răspuns prompt, aviz favorabil ideii de necesitate a studiului de fezabilitate, mai înseamnă  o perioadă de câteva luni, până la primăvară, pentru o decizie privind, eventual, fuziunea între Aeroportul Timişoara şi cel din Arad. Mai mult,  am avut experienţa pozitivă a reacţiei de interes pentru Timişoara, în urma unui demers jurnalistic serios, care, de data aceasta, a fost luat în calcul. Politicienii, atât cei din instituţiile locale, cât şi cei din Parlamentul României, cei care au făcut  angajamente faţă de Timişoara au votat, aproape la unison: Consiliile Locale şi Judeţean de la Timişoara, respectiv Timiş,  doresc privatizarea Aeroportului, dar nu (şi) fuziunea cu cel din  Arad, din motivele deja bine dezvoltate şi mediatizate,   argumentele făcând parte  cadrul temporar prezent. Viitorul?
Sună bine, vorba unei reclame, dar să vorbim despre viitor cu logică şi bun-simţ. Mult bun-simţ, altfel orgoliile dominatoare ale caracterelor slabe,  dictatoriale, o iau razna, înspre pierirea sufletelor celor care se cred nemuritori. Timişoara a dat o lecţie, ca şi aceea pentru Poli, ca şi cea din Revoluţie, desigur, la o altă scară, la scara şi scala evaluărilor mileniului trei.

Timişoara a fost de multe ori îngenuncheată, de turci, de comunişti şi de proşti. Nu a venit, oare, vremea ca Timişoara să  fie  lăsată  pe mâna oamenilor inteligenţi, devotaţi şi dedicaţi? Această dependenţă formală de instituţii conduse incompetent, din care banii publici sunt văzuţi şi calculaţi ca bani personali, încălcarea drepturilor la autonomie  locală şi la viaţă publică, cu „voie” de pe malul Dâmboviţei,  toate acestea  generează dezastrul în care a ajuns „frumoasa şi eterna Românie”.

Prea multe teme pentru o viaţă atât de scurtă  a celor care se cred veşnici. Ştiu că repet asta, dar poate se mai deschide vreo minte. Poate un cap se mai luminează. În aşteptarea  acestei deschideri, Timişoara aşteaptă şi ea o soartă mai bună. O merită.

Comentarii

comentarii