Acasă Editorial Timişoara siberiană

Timişoara siberiană

DISTRIBUIȚI

Timişoara este ca un oraş siberian. Numai ca aspect. În rest, nu  am avea motive să ne mai îngrijorăm cu problemele de circulaţie, navigaţie şi  încurcături (de orice fel, legate de  iarnă!),pentru că suntem doar Timişoara, oraşul în care nimeni „Nu se pune cu timişorenii!” (din orice parte a lumii), pentru că noi, timişorenii, ne curăţăm trotuarele, facem ordine în  propriile noastre incinte, sunăm la primărie şi cerem, ferm, se ne fie deszăpezite drumurile, circulăm corect, nu ne înjurăm în trafic, nu împuşcăm pianişti pentru muzica  slab difuzată a administraţiei… În fine, suntem  cei care nu ne speriem de  un centimetru  de zăpadă,  noi, cei din Mica Vienă, în care străzile „se…curăţă”, în care nu suferim derutele din trafic, în care ne simţim europeni, normali şi buni… Ce bine ar fi! Numai că aceasta este varianta idilică a  situaţiei, este forma utopică a unei Timişoare care, după 20 de ani,  ar fi trebuit să arate deja ca o citadelă europeană,  să fie  un oraş  pentru care titlul de „Capitală  culturală europeană” să fie  ca un premiu de recunoaştere a eforturilor făcute în zona brandului cultural. Timişoara ar trebui să fie, în timpul iernii, orăşelul  propriului oraş, în care  copiii, bunicii şi  adulţii să fie  pe străzi, chiar şi în pragul nopţii. Timişoara ar trebui să strălucească de curăţenie şi de lumina colorată a becurilor care o împodobesc pentru primirea Naşterii lui Isus. Asta ar trebui să fie oraşul nostru, capitala  Regiunii de Vest, a Banatului, pe care toţi îl iubesc şi-l urăsc, deopotrivă, pentru că nu i-au putut învinge spiritul. Tocmai de aceea, Timişoara ar trebui să fie impecabilă. Din păcate, Primăria Timişoara  dă semne de oboseală, de prăfuire, încurcă confortul cetăţenilor, nu mai face acele  lucruri de  care ne mândream, pentru care spuneam cu demnitate, oriunde, „Eu sunt din Timişoara”. Pe străzile Timişoarei, oamenii îşi rup picioarele de  la zăpada necurăţată, îşi  ţin cu greu volanul maşinii  pentru a merge drept, pentru că iarna pare a fi siberiană, iar oamenii se simt  ca la Polul Nord. Ah, era să uit, pentru toţi politicienii, locali sau  naţionali, „Iarna  nu-i ca vara!”.

Comentarii

comentarii