Acasă Actualitate Timişoara va avea o alee a muzicienilor

Timişoara va avea o alee a muzicienilor

384
DISTRIBUIȚI

La începutul lunii decembrie, la Timişoara se va înregistra o nouă premieră. Este vorba despre Aleea Muzicienilor. După modelul „Walk on Fame” de la Hollywood, plăcile sculptate în marmură şi bronz vor fi montate în faţa Filarmonicii de Stat Banatul. Primele două nume de pe Aleea Muzicienilor vor fi Bela Bartok şi George Enescu. „Personalităţile care au scris istorie pe scena muzicală clasică timişoreană vor avea o alee ultra centrală şi devin reper cultural… direct în stradă”, declară Emil Cristescu, preşedintele Asociaţiei Pro Philharmonia. Prezentarea proiectului va avea loc joi, 2 decembrie, de la ora 12.00, în foaierul Filarmonicii. La eveniment vor participa membrii Asociaţiei Pro Philharmonia, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi conducerea Filarmonicii.

Comentarii

comentarii