Acasă Cultura Timiș: Cazanele dau în clocot la Sânpetru Mare! Începe Festivalul Rachiului

Timiș: Cazanele dau în clocot la Sânpetru Mare! Începe Festivalul Rachiului

DISTRIBUIȚI

Cazanele dau deja în clocot. Sigur știți de ce. Dacă nu, atunci vă spunem noi. Sâmbătă, 19 august, de la ora 15:00, vă aşteaptă la Sânpetru Mare specialități la grătar, fasole la ceaun, gulaş şi bineînţeles, pahare pline, la cea de-a şaptea ediţie a „Festivalului Rachiului ”!

Evenimentul este organizat şi finanţat de Primăria comunei Sânpetru Mare, Uniunea Sârbilor din România, precum şi de câţiva „păcimaşi” sponsori.

Pentru concursul „ Cel mai bun rachiu ”, înscrierea concurenţilor se va face la organizatori, în ziua festivalului,  până la ora 15:00. Singura condiţie – rachiul să fie din prune! Puteți participa la concursurile de jocuri săteşti precum „Tragerea de funie”, „Aruncarea bolovanului” sau „Alergatul  în sac”. Cât despre programul artistic… o să fie „iuriş”! Vin la festival ansamblurile Plavi Delia Sânpetru Mare,Ansamblul Muresul din Igris , Ansamblul  Vila Novi sad – Serbia, Ansamblul Sveti Djiordje  din Stanciova , Ansamblul Izvor din Saravale si Tamburași din Dinias Zlatna Suza. Punctul forte al spectacolului – un concert extraordinar al cântăreţei cunoscute din Serbia Ana Bekuta.

 

 

Comentarii

comentarii