Acasă Actualitate Timișoara: Amenzi de peste 13.000 lei societăților care se ocupă cu dezmembrări...

Timișoara: Amenzi de peste 13.000 lei societăților care se ocupă cu dezmembrări de autovehicule

DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali au dat amenzi de peste 13.000 de lei societăților comerciale din Timișoara care se ocupă cu dezmembrarea mașinilor.

Polițiștii locali au fost din nou în control la societățile comerciale care se ocupă cu dezmembrări de autovehicule din Timișoara și cu vânzarea cu amănuntul de piese auto. La mijlocul lunii decembrie a mai fost organizată o acțiune de acest gen.

Scopul acțiunii a fost acela de a lua măsurile legale în cazurile societăților care nu respectă legislația din domeniu, dar și pe cea referitoare la parcarea neregulamentară și abandonarea de autovehicule, existând sesizări de la cetățeni că în jurul acestor autoschroturi se află multe mașini în stare avansată de degradare.

Au fost verificate 8 societăți comerciale din această categorie de pe străzile O. Balea, C. Buziașului, Timișoara- DN 59, Timișoara, extravilan CF 433129, Cloșca, Vuc Karadjic, Venus, vizându-se în special calitatea de comerciant sau prestator de servicii, deţinerea acordului de funcţionare emis de Primăria Municipiului Timişoara, respectarea condiţiilor menţionate în acordul de funcţionare, respectarea regulilor generale de comerţ, verificarea actelor de provenienţă a pieselor în cazul activităţilor de întreţinere şi reparaţii auto, verificarea afişării denumirii corecte a societăţii comerciale sau a prestatorului de servicii, a orarului de funcţionare şi a preţurilor şi tarifelor practicate, precum și respectarea normelor de oprire, staționare, parcare.

Au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 13.500 lei pentru lipsă acord, desfășurarea de activități comerciale fără îndeplinirea condițiilor legale, depozitarea autovehicule dezmembrate pe domeniul public, iar în cazul a trei societăți comerciale s-au făcut propuneri de suspendare a activității comerciale pentru o perioadă de până la 30 de zile. Astfel de acțiuni vor fi desfășurate periodic.

Comentarii

comentarii