Marți, 24 mai, consilierii locali din Timișoara au aprobat Planul Local de Acțiune pentru guvernare deschisă 2022 – 2023, ceea ce ar însemna „trecerea la un alt tip de guvernare locală”, potrivit reprezentanților primăriei. Astfel, Timișoara s-ar alătura celorlalte 79 de orașe care s-au angajat să respecte, împreună cu societatea civilă, principiile asociate guvernării deschise: transparență, participare, integritate, eficiență. Timișoara este parte din Programul Parteneriatului Local pentru Guvernare Deschisă (Open Government Partnership/OGP Local) din octombrie 2020.
Printre altele, amintesc reprezentanții primăriei, la nivelul municipiului Timișoara a fost implementat din acest an, pentru prima dată, bugetul participativ, fiind realizată o consultare publică și o campanie pentru bugetul participative: „Timișoara Decide!”. De asemenea, Timișoara a implementat deja câteva proiecte majore care folosesc principiile și instrumentele specifice guvernării deschise, cum ar fi: https://data.primariatm.ro/, https://covid19.primariatm.ro/, https://oxigen.primariatm.ro/#/, https://decidem.primariatm.ro/ sau https://buget.primariatm.ro/.
În continuare, Primăria Timișoara anunță și care ar fi scopurile pe care le urmărește în direcția guvernării deschise în următoarea perioadă:
- Readucerea încrederii cetățenilor în administrație, prin transparență și participare.
- Adaptarea instrumentelor administrative la diversitatea din comunitate și găsirea celor mai adecvate metode de comunicare, astfel încât să fie implicați mai mult cetățenii, conform intereselor lor și ale comunității.
- Instruirea angajaților din administrație, ca să integreze guvernarea deschisă în principiile după care lucrează în fiecare zi.