Acasă Actualitate Timișoara are un nou cetățean de onoare: scriitorul Daniel Vighi

Timișoara are un nou cetățean de onoare: scriitorul Daniel Vighi

DISTRIBUIȚI

Marți, 15 noiembrie, consilierii locali din Timișoara au dat curs propunerii înaintate de Universitatea de Vest din Timișoara și de primarul Dominic Fritz și au aprobat oferirea distincției de cetățean de onoare scriitorului Daniel Vighi. Acesta s-a remarcat ca membru fondator al Societății Timișoara, al Alianței Civice și al Asociației Culturale Ariergarda.

„De numele lui Daniel Vighi se leagă o parte importantă a istoriei Timișoarei. Cunoscut prozator, eseist și publicist al generației optzeciste, în decembrie 1989 se alătură mișcărilor de protest care au condus la căderea regimului comunist. Numele său este legat și de redactarea Proclamației de la Timișoara, cel mai puternic document al Revoluției din 1989, poate mai valabil astăzi decât oricând. Membru fondator al Societății Timișoara, Alianței Civice și Asociației Culturale Ariergarda, Daniel Vighi este un exemplu de luptător pentru Timișoara, pentru democrație și pentru libertate”, transmite primarul Dominic Fritz.

Recent, la începutul lunii octombrie, cetățean de onoare al Timișoarei a devenit și matematicianul Adrian Constantin.

Comentarii

comentarii