Acasă Administraţie Timişoara bate recordurile la numărul de garaje. Primăria le vrea demolate, timişorenii...

Timişoara bate recordurile la numărul de garaje. Primăria le vrea demolate, timişorenii nu se grăbesc

245
DISTRIBUIȚI

garaje

De mai bine de un an, municipalitatea timişoreană promite acţiuni în forţă de demolare a garajelor. Timişoara ar avea, potrivit primarului Nicolae Robu, peste 8000 de garaje, mai mult decât orice alt oraş comparabil ca dimensiune. Totuşi, timişorenii nu se grăbesc să fugă din calea buldozerelor alegorice ale primarului.

Chiar şi în cazurile concrete, unde s-au dat termene limită, garajele îşi văd liniştite de existenţă. Nu pentru mult timp.

„Spun un lucru care nu-i prea popular, dar trebuie să-l spun. Într-o anumită perspectivă de timp, garajele cam trebuie să dispară. Dacă vrem un oraş civilizat, atunci trebuie ca în locul garajelor să avem în cartiere amenajări frumoase, locuri de joacă, spaţii de odihnă, spaţii verzi şi, desigur, maşinile să fie ţinute în parcări curate, să nu mai avem noroi, să nu mai avem praf, să avem vegetaţie care să creeze şi o imagine mai plăcută şi să ne dea un aer mai bun”, a declarat, marţi, primarul Robu.

Edilul nu dă un termen exact până la care garajele ar trebui să dispară, însă se declară încrezător în reuşita manevrei. În primul rând pentru că unele garaje sunt ilegale. În al doilea rând, pentru că acolo unde garajele s-au construit cu aprobări există şi o clauză care dă dreptul municipalităţii să revendice domeniul public.

„Nu e popular să spui ce am spus eu mai devreme, pentru că deţinătorii de garaje sigur că vom fi nemulţumiţi. Ei au făcut cheltuieli ca să-şi construiască aceste garaje, însă sunt informat că li s-a atras atenţia mereu că garajele nu vor fi ceva de termen foarte lung. Unele garaje sunt complet ilegale şi acestea trebuie să dispară rapid, pentru intrarea pur şi simplu în legalitate. E vorba în primul rând de garajele din tablă, dar sunt garaje ilegale şi din beton. Alte garaje sunt făcute cu toate aprobările de rigoare, pe teren care a fost concesionat de la primărie şi cu o clauză care spune că, în termen de 30 de zile de când primăria notifică proprietarul de garaj că are nevoie de domeniul public, de terenul respectiv, în interes public, proprietarul de garaj îl eliberează”, mai explică Robu.

Primele garaje demolate au fost pe strada Podeanu, unde proprietarii s-au dovedit a fi înţelegători şi colaboratori. Nu aceeaşi situaţie se înregistrează pe strada Orion. În cartierul Soarelui, lucrările de reabilitare a unor străzi şi trotuare sunt blocate de garaje. Proprietarii au primit termen pentru demolare, însă au refuzat să se conformeze. Problema este gestionată de viceprimarul Traian Stoia, însă Robu se declară nemulţumit şi promite o implicare directă.

„Mă voi implica şi personal ca să rezolvăm amiabil. Nu cred că vrea nimeni să asiste la intervenţii în forţă pentru a putea face nişte amenajări în interes public. Acele amenajări de pe strada Orion nu sunt făcute pentru primar sau pentru cineva din primărie. Sunt făcute pentru o mulţime de cetăţeni ai Timişoarei care locuiesc în zonă, respectiv care traversează zona”, susține Robu.

Comentarii

comentarii