Credincioșii timișoreni au participat în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, la Slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată în Catedrala mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara, de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.
Potrivit tipicului bisericesc, la momentul rânduit din cadrul privegherii, Epitaful Adormirii Maicii Domnului a fost scos de către preoți în mijlocul bisericii, pentru a fi cinstit, cu evlavie, de toți cei prezenți. Spre finalul slujbei, soborul slujitor şi credincioşii au cântat cele trei stări ale Prohodului Maicii Domnului, după care au mers în procesiune, cu Sfântul Epitaf, în jurul Catedralei mitropolitane.
La final, Părintele Mitropolit Ioan a rostit un cuvânt de învățătură. „Trăim momente de sfântă aducere aminte a plecării de pe pământ a Maicii Domnului. Privegherea din seara aceasta ne duce cu mintea în urmă cu 2000 de ani. După cum frățiile voastre ați stat în seara aceasta, așa au stat și privegheat și Sfinții Apostoli. Imaginați-vă că printre dumneavoastră au fost și Apostolii, dar și cei care au cunoscut-o pe Maica Domnului. Prin urmare, în seara aceasta nu am fost singuri. O, cât de mare dar ne-a dat Dumnezeu să priveghem o seară împreună cu Apostolii Mântuitorului Iisus Hristos!”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Privind la icoana Maicii Domnului cu pruncul Iisus în brațe, Chiriarhul Banatului a mai menționat: „în ziua Adormirii Maicii Domnului, icoana se schimbă, căci Hristos ține în brațe sufletul Maicii Domnului. Așa va fi într-o zi și cu sufletele noastre! După cum părintele își ține în brațe copilul, tot așa sufletul fiecăruia dintre noi va fi ținut pe brațul Mântuitorului Iisus Hristos! Iată o icoană nepictată de vreun pictor! Icoana lui Hristos cu sufletul nostru, pe brațul Lui însângerat. Cum să nu ne pregătim în viața aceasta să avem sufletul neîntinat, ca să se poată așeza pe brațul Fiului lui Dumnezeu”!
„Compus la începutul sec. al XVI-lea de către imnograful, teologul, profesorul și retorul Patriarhiei Ecumenice, Manuil din Corint (cca. 1460 – cca. 1551), Prohodul Maicii Domnului este atât o cântare mariologică de tânguire, amintind de adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, cât și o mărturisire a adevărului, conform căreia Fecioara Maria, prin nașterea lui Iisus Hristos, care este „calea, adevărul și viața” (Cf. Ioan 14, 6), devine „Maica/Izvorul Vieții”
Pe lângă referințele de natură istorică legate de împrejurările în care s-a săvârșit mutarea la ceruri a Maicii Fiului lui Dumnezeu, această creație imnografică creează și un paralelism între momentul Răstignirii și Învierii Mântuitorului și ridicarea la ceruri a Fecioarei Maria. În spațiul românesc, acest imn liturgic pătrunde, timid, prin sec. al XVIII-lea, când încep contactele mai strânse ale românilor cu Țara Sfântă, și mai mult după anul 1820, odată cu traducerea acestuia de Ion Pralea. În orice caz, această mirabilă rugăciune, integrată în cultul Bisericii Ortodoxe, este expresia evlaviei și a iubirii credincioșilor față de Maica Domnului Iisus Hristos”, transmite Arhiepiscopia Timișoarei.
