Acasă Actualitate ”Timișoara curată!”

”Timișoara curată!”

1237
DISTRIBUIȚI

În sfârșit, putem spera! Campania ”Timișoara curată”, pe care o relansează primarul Nicolae Robu este bine venită, mai ales că această campanie, exact cu acest ”nume de scenă” a fost lansată în urmă cu câțiva ani, de cluburile Rotary, Lions, Fundația Bega, Fundația Blitz, alături de Primăria Timișoara, și a constat în promovarea, în peste 100 de intersecții, a unor panouri, cu mesajul ”Timișoara curată. Nu arunca țigările pe jos!”. În 2017, după campania electorală din 2016 (toamna, alegerile generale), un ”dăștept” din primărie i-a insuflat domnului Robu ideea că EXACT acolo unde erau mesajele, cică, s-ar fi aruncat mai multe țigări! O minciună cât murdăria stradală, altfel nu o pot eticheta, mai ales că nu era așa. Cele peste 100 de plăcuțe au dispărut, șoferii, mai ales cei certați cu orașul, au aruncat, din nou, liniștiți, țigările arse, ca un semn de frondă, ca un semn al disprețului pentru faima Timișoarei curate, iar intersecțiile au devenit, din nou, niște mormane încremenite de țigări, peste care a nins, plouat, s-a ales praful, iar acum inspirăm praf și dispreț.

S-a semnat un nou contract pentru curățenia Timișoarei, adică, pentru măturat, spălat, igienizat. Minunat! Timișoara, Capitala Culturală Europeană are nevoie de ”haine proaspete”, de miros de aer curat, apoi, mai are nevoie de niște angajați serioși ai Poliției Locale, de persoane temeinic organizate, ele însele, apoi de ”gherilă pentru curățenie”, altfel, nu se poate. Cu riscul ”antipatiei” grupurilor certate cu curățenia, Timișoara trebuie salvată de ”magia inversă” a murdăriei, zgomotelor, a stresului urban, a golăniilor inutile, a teraselor pline de resturile porumbeilor sălbatici, praf, fum din țevile de eșapamente, pulberi industriale, și restul…

Timișoara merită să redevină modelul de civism urban, titlu pe care l-a cam pierdut de la o vreme.

Poate că vizita în Japonia a domnului Nicolae Robu a stimulat ceva în simțul său pentru frumos!

Comentarii

comentarii