Acasă Actualitate Timişoara degradată (XXIV) – Drama clădirilor istorice de pe str. Mihai Eminescu

Timişoara degradată (XXIV) – Drama clădirilor istorice de pe str. Mihai Eminescu

DISTRIBUIȚI

str. eminescuMinunatele clădiri istorice din Timişoara continuă să se degradeze pe zi ce trece, iar din această cauză imaginea oraşului are tot mai mult de suferit, la un sfert de secol de la evenimentele din 1989.
Ce ar fi de făcut? Simplu! Repararea urgentă a acestor giuvaeruri arhitectonice, mai ales că oraşul nostru se află în campania pentru cucerirea titlului de Capitală Culturală Europeană în 2021. În episodul XXIV al campaniei ZIUA de Vest “Timişoara degradată!”, prezentăm drama clădirilor istorice de pe strada Mihai Eminescu, aflată chiar în buricul târgului, cum se zice.
După cum am mai scris, interesant este că arterele unde se află frumoasele clădiri istorice vechi de sute de ani poartă nume celebre de scriitori, poeţi, oameni politici sau personalităţi care au realizat lucruri foarte importante pentru comunitate. Este păcat că imaginea dezolantă a construncţiilor strică şi imaginea acestor mari oameni. De exemplu, se potriveşte numele celebru şi de mare valoare al poetului nostru naţional cu clădirile extrem de dărăpănate aflate pe această stradă? Evident că nu! Oricum este dezolant când vezi că atâtea construcţii degradate din Timişoara se află pe o arteră rutieră care poartă numele de Mihai Eminescu!
Iată ce verdict a dat primarul Nicolae Robu, vis-à-vis de cele 14.000 de clădiri istorice din oraş care trebuie reparate!
“A văzut toată lumea centrul nostru istoric, atât de frumos și atât de apreciat de toți cei care vin în vizită, însă toți așteaptă acum schimbarea fațadelor clădirilor. Repararea clădirilor este în sarcina proprietarilor, proprietarii sunt privați. Tot repet acest lucru, pentru că foarte mulți cetățeni nu știu. Primăria nu are cum să repare fațada unei clădiri private. Vom fi nevoiți să aplicăm supraimpozitarea, acea taxă pe paragină, pentru un număr mare de proprietari care, din păcate, nu înțeleg că nu este de joacă și că nu poți veni să spui, dând din umeri că nu ai bani și că nu mă interesează, pentru că nu ai ce face. Imaginea Timișoarei în zona ei zero, în centrul istoric, are de suferit de pe urma neputinței”, a explicat Robu.
Prin urmare, dragi proprietari, puneţi-vă şi reparaţi-vă clădirile în care locuiţi, fiindcă nu va dura mult şi se vor dărâma peste dumneavoastră, în timp ce dormiţi, şi nimeni nu doreşte asta! Nici chiar dumneavoastră!

Comentarii

comentarii