Acasă Actualitate Timişoara e mai aproape de un nou stadion. CNI alocă 700.000 de...

Timişoara e mai aproape de un nou stadion. CNI alocă 700.000 de lei pentru documentaţia aferentă proiectului

DISTRIBUIȚI

După ce Consiliul Judeţean Timiş a predat amplasamentul, actualul stadion „Dan Păltinişanu”, către Compania Naţională de Investiţii, aceasta a anunţat alocarea a 700.000 de lei pentru întocmirea studiului de prefezabilitate, a celui de fezabilitate, a altor studii de specialitate, precum și elaborarea documentațiilor pentru obținerea avizelor și acordurilor solicitate prin Certificatul de Urbanism pentru viitorul nou stadion al Timişoarei.

Arena va avea 30.000 de locuri și va fi construită prin Compania Națională de Investiții, pe locul actualului stadion. Amplasamentul, actualul stadion „Dan Păltinişanu”, a fost predat deja către CNI de către Consiliul Județean Timiș în luna iulie și are o suprafață aproximativă de 58.000 mp. Conform proiectului, se propune demolarea actualului stadion și apoi construirea unui complex sportiv cu tribune acoperite. Demolarea actualului stadion intră în sarcina Consiliului Județean. De asemenea, CJ Timiș se angajează să realizeze utilitățile necesare. Disciplinele sportive principale avute în vedere sunt fotbalul și rugby-ul. Această prevedere nu este limitativă și se referă la sporturile populare cu necesarul cel mai mare de suprafață de joc.

„Ne aflăm în fața unui moment important pentru realizarea noului stadion. La scurt timp după ce am predat amplasamentul, CNI a și lansat licitația pentru studiile necesare. Investiția se mișcă în acest moment foarte rapid. Firma care va câștiga licitația va avea termen 4,5 luni să predea documentația. Suntem la dispoziția Companiei pentru orice situație ce ar putea să apară, astfel încât să nu existe sincope în derularea investiției”, spune președintele CJ Timiș, Călin Dobra.

Conform caietului de sarcini lansat în licitație publică, complexul sportiv va fi omologat pentru Categoria UEFA 4. Astfel, se vor putea juca meciuri de campionat național, de Champions League, de Campionat European și de Campionat Mondial. Pentru meciurile de rugby, complexul sportiv va îndeplini standardele pentru desfășurarea competițiilor la nivelul SuperLigii Naționale de Rugby, Champions Cup, Campionatelor Europene de Rugby și a Campionatelor Mondiale de Rugby. Tribunele se vor afla în imediata apropiere a terenului de joc, cu respectarea cerințelor minime de distanță impuse de regulamentele competițiilor de fotbal și de rugby.

Conform caietului de licitaţie, câștigătorul va avea la dispoziție mai puțin de cinci luni pentru a pune la dispoziția Companiei Naționale de Investiție documentația solicitată, pasul următor fiind licitarea proiectării și execuției noului stadion.

Ofertele de participare vor fi deschise în 4 octombrie.

Arena va fi construită prin Compania Națională de Investiții, beneficiar fiind Consiliul Județean. Actualul stadion Dan Păltinișanu, construit în perioada anilor 1960, se află într-o stare precară privind rezistența construcției și nu mai prezintă siguranță în exploatare.

Comentarii

comentarii