Acasă Eveniment Timișoara, Mica Sicilie! Acesta este pistolul cu care trebuia să fie executat...

Timișoara, Mica Sicilie! Acesta este pistolul cu care trebuia să fie executat jurnalistul Dragoș Boța

3867
DISTRIBUIȚI

DIICOT a anunțat, joi, că i-a pus sub acuzare pe Boncu Lucian Adrian și Rafa Bogdan, membri unei grupări interlope din Timișoara, care ar fi plănuit să-l împuște pe jurnalistul Dragoș Boța.

În demersul lor, interlopii care au filat locuința jurnalistului au apelat și la ajutorul unui polițist. De altfel, în iunie 2018, autoturismul ziaristului a fost incendiat, după ce a scris de legăturile grupării interlope cu Ionuț Nasleu, pe atunci consilierul personal al primarului Nicolae Robu.

Pe pagina sa de Facebook, jurnalistul prezintă fotografia cu pistolul despre care spune că este cel „cu care trebuia să fiu executat pentru că mi-am permis să dezvălui în ultimii ani legăturile dintre crima organizată din Timișoara și administrația acestui oraș”.

„Un glonț sau poate mai multe pentru că am refuzat să înțeleg mesajul mafiot transmis în iunie 2018, când mi s-a dat foc la mașină, la 11 zile după ce am scris despre legătura dintre Lucian Boncu și Ioan Nasleu, consilierul personal al primarului Timișoarei. Atunci, Nicolae Robu m-a atacat atunci spunând că nu sunt jurnalist și că este posibil să-mi fi dat singur foc la mașină pentru a mă victimiza. Adevărurile dezvăluite deranjau. Au venit și amenințările directe din parte lui Boncu să-i las prietenii în pace. Plus un proces în care mi se cereau daune pentru că l-am făcut interlop. A pierdut, dar în tot acest timp, pe toate canalele, mi s-a transmis că nu e bine ce fac, să o las mai moale. Acum m-a dat în judecată prietenul lui Nasleu, care dădea dedicații la manele ”pentru armata lui”, pentru ”fratele” Boncu.

Cu toate acestea, m-am încăpățânat să continui investigațiile despre interlopi și primăria lui Robu. Pentru că asta e crima organizată – infractori și decidenți din administrația locală. În spatele lor, o grămadă de fire nevăzute și grupuri de interese, inclusiv din lumea justiției, care-i sprijineau, îi sprijină și îi vor sprijini în continuare. Tot acest suport i-au dat aripi liderului interlop Boncu care a decis, în septembrie anul trecut, că este cazul să-mi închidă gura. Definitiv. Este o chestiune de noroc că acum sunt în viață, chiar dacă echipa morții trimisă să execute ordinul mi-a găsit mașina în noaptea când trebuia să fiu exemplul care dovedea puterea mafiei în Timișoara”, spune Dragoș.

„Toate acestea se petreceau în zilele în care Nicolae Robu susținea că în Timișoara nu există grupări interlope și că eu fabulez când vorbesc despre legăturile administrației sale cu grupările de crimă organizată. Toate acestea sunt fapte. Care pot fi verificate și dovedite. Mă aștept ca de acum să înceapă un nou val de atacuri la adresa mea și a celor care au ales să-și facă datoria și să nu fie slugile mafiei. Voi continua să-mi fac meseria de jurnalist și să dezvălui acest cancer al crimei organizate și corupției care a transformat frumosul oraș al florilor în Mica Sicilie a României. Pentru că oamenii din cetate trebuie să știe ce se întâmplă. Asta este datoria mea ca ziarist – să le spun adevărul. Și asta nu voi negocia niciodată”, adaugă Dragoș Boța.

Comentarii

comentarii