Acasă Actualitate Timişoara “nepoluată”, dar cu avalanşe de alergii oculare şi respiratorii

Timişoara “nepoluată”, dar cu avalanşe de alergii oculare şi respiratorii

DISTRIBUIȚI

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a convocat pentru astăzi, 20 ianuarie, reprezentanţii celor trei municipii care au probleme privind calitatea aerului, Bucureşti, Braşov şi Iaşi şi care se află sub monitorizarea Comisiei Europene. Pentru acestea, România riscă amenzi uriaşe de la Comisia Europeană pe probleme de poluare, cuprinse între 100.000 şi 400.000 de euro.

După cum se vede, Timişoara nu este chemată la raport, la Ministerul Mediului, ceea ce ne face să înţelegem că aici nu sunt probleme cu poluarea, iar acest lucru l-a făcut pe primarul Nicolae Robu să sară imediat, luni dimineaţa, cu o postare lăudăroasă, pe facebook: “IATĂ CALITATEA AERULUI ÎN TIMIŞOARA, ASTĂZI, LUNI, 20.01.2020, ORA 8.00 (DA, 8.00!!!), PE CALEA ARADULUI ŞI ÎN CENTRU, UNDE STAŢIILE AU TOŢI SENZORII FUNCŢIONALI! Notă: • verde mai închis înseamnă valoare foarte bună a parametrului în cauză;

• verde mai deschis înseamnă valoare bună a parametrului în cauză”. 

Timişorenii de rând resimt, în schimb, pe pielea şi pe sănătatea lor, ce înseamnă “aerul curat, nepoluat şi sănătos, verde” pe care-l inspiră de-a lungul anului. Faptul că într-o zi, la o anumită oră ai “verde”, nu înseamnă că lucrurile stau aşa de bine, iar cei care nu au mintea prea scurtă, nu pot uita de smogul din luna septembrie 2019 din Timişoara, care le-a creat un puternic disconfort cetăţenilor.

Calitatea minunată a aerului din Timişoara mai este contrazisă şi de medicii alergologi, pneumologi sau oftalmologi, dar nu numai, care sesizează de ani de zile poluarea din oraş şi efectele negative asupra sănătăţii locuitorilor. Avem în oraş un trafic auto infernal, cu sute de mii de maşini pe zi, care produc poluare, avem foarte multe şantiere (mari sau mici) neprotejate cu plase speciale şi necontrolate, care produc cantităţi uriaşe de praf provenit din moloz, avem maşinile din şantiere care transportă astfel de deşeuri şi lasă în urma lor adevărate căi aeriene de praf, de parcă ar fi turboreactoare.

Unde mai punem la socoteală faptul că din luna mai, de când încep să înflorească tot felul de arbori ornamentali alergeni, apoi din luna iulie-august, până la sfârşitul lunii septembrie, ambrozia bagă în spital numeroşi timişoreni – pentru că buruiana a devenit “dantela” buruienoasă a Timişoarei, iar autorităţile nu iau măsuri concrete şi eficiente de înlăturare a ei. Sunt prezentate doar … “neputinţe”.

Prof. univ. dr. Mihnea Munteanu, spunea în 2019, la o conferinţă la care au participat sute de oftalmologi din ţară, că se remarcă o triplare, în ultima perioadă, a cazurilor de retinopatie diabetică şi a problemelor cauzate de poluare şi fumat.

De ani de zile, alergologii din Timişoara atrag atenţia autorităţilor asupra poluării. Efectul? Zero. De ce? Pentru că Primăria Timişoara nici măcar nu avertizează populaţia când începe să fie prezent în aer polenul de ambrozia, ca să ştie să se ferească cât de cât.

“Dacă ştii că a început polenul de ambrozia, ştii să te fereşti, să începi tratamentul şi să eviţi crizele care pot fi foarte grave. Pentru că nu ai ce face. Îngrijorarea mea a crescut şi mai mult pentru că am început să am pacienţi copii cu vârste de 2 ani cu simptomatologie de ambrozie, cu reacţie dovedită prin teste de piele (…). Asta înseamnă că s-a întâmplat ceva în viaţa intrauterină cu această alergie la ambrozie. Şi cred că chiar cineva trebuie să se sesizeze să facem ceea ce trebuie, aşa cum se face peste tot în lume”, avertizează de ani de zile medicul alergolog Carmen Bunu-Panaitescu.

Să mai adăugăm poluarea olfactivă produsă de excrementele ciorilor şi ale porumbeilor care găsesc în Timişoara cea mai mare bunăstare, de poluarea fonică nocturnă estivală, de la terasele “jmecherilor” pe care, cu siguranţă, primăria îi cunoaşte.

Nu ne mai miră să aflăm, o dată în plus, din raportările primăriei, că Timişoara are cel mai curat aer din Europa.

Comentarii

comentarii