Ieri, spre seara zilei de 8 octombrie, intrarea în Timișoara, dinspre Calea Lugojului, era scrisă pe cer cu roșu. Aveam senzația profundă a uneia dintre cele mai vii amintiri, cea din decembrie 1989, seara zilei de 17. Cine a avut bucuria trăirii Revoluției de la Timișoara știe despre ce este vorba. Cerul însângerat, oamenii alergând care încotro, morți, împușcați, securiști isterici care strigau în demența lor ”Nu e nimic, niște huligani strigă și sparg…”, apoi seara cu sânge. Au trecut aproape 28 de ani, ca o clipă. În centrul Timișoarei (atunci s-ar fi spus Timișorii!), în Piața Libertății, s-au adunat cele mai bune formații bănățene, de la Phoenix la Pro Muzica și Cargo, dar și altele, cu artiști faini, bine intenționați, care, la ideea lui Ilie Stepan (Pro Muzica) și Doru Braia (jurnalist îndrăgostit de Timișoara), au organizat un concert caritabil. Scopul? Repararea unor edificii locale, cu situații financiare dificile. Oamenii ar fi urmat să dea, fiecare, câte 50 de lei… Așa cum deja se știe, cei mai mulți au stat în spatele gardului, au ascultat, cum s-ar spune, gratuit! Că-i mai comod… Poate că-i așa, poate că pentru mulți, 50 de lei (prețul unui bilet) este mult. Viața este complicată pentru mulți dintre semenii noștri.
Mulți s-au întrebat, unde sunt timișorenii de acum 28 de ani? Vă propun, cu modestie, o mică introspecție în conținutul acestei neliniști. O să încerc o conversiune de fond. Ce s-a schimbat? Aproape totul. O parte a acelor oameni minunați, care au stat zile întregi în Piața Operei, care au luptat drept pentru schimbare, nu mai sunt. fizic. Aveau o vârstă, nu mai sunt! O parte, tot fizic dispărând, ar fi acum de vârsta a doua, dar au murit, ca Ioan Monoran, Ioan Crăciun, Hary Zimermman, au fost atunci foarte tineri, dar inimile lor au obosit prea repede. Alții, foarte expresivi, au plecat din țară, sunt specialiști în Germania, Austria, Anglia, Italia, muncesc în spitalele lor, în casele lor, ba, le fac și case, și alte lucrări. Au realizat la vreme că aici este locul viitorului dezastru social și economic.
Noi, unii, prea romantici, sau prea optimiști, suntem aici, dar am luat-o de la zero cu educarea altora, pentru că, din păcate, locul celor plecați l-a luat altcineva, dar acești ”alții” nu au cum să simtă la fel. Nu au trăit lupta pentru libertate, au primit o Timișoara liberă, pe tavă!
Apoi, politicienii meschini, frivoli, vulgari și mercantili, iată, sunt pe umerii Timișoarei, se laudă, fac spume, cresc ”într-un an cât alții în zece”, adică sunt un fel de zmei, Din păcate, de paiațe! Ce au făcut, chiar și acum, pentru cei afectați de mezociclonul din septembrie? Au răspândit ideea că acest concert ar fi… ideea lor! Hei, nu! Asta este prea mult! Lăudându-se, au înlăturat puținul miez de timișoreni miloși, faini, calzi, care ar fi venit, ar fi dat câte 50 de lei, pentru… repararea coperișurilor. Doar că nu a fost să fie. Lumea, timișorenii sunt sătui de spectacole grandioase, în numele lor, al debililor politicii noastre (de pe Bega, de pe Dâmbovița, egal!). Nu mai vrem, nu mai vor, este prea mult!
Timișoara este tristă și dezamăgită. Îmi vine să-i mângâi brațele fragile ale parcurilor ostenite și să-i spun: ”Nu mai plânge…”
