Trăind într-un oraș ce se bucură de atât de multe valențe: istorie, cultură, tradiție, oameni minunați, pare greu a colora peisajul acesta cu pete ale unei realități producătoare de disconfort. Zilele acestea, au fost acuzate de către mai mulți cetățeni, mai ales de cei cu suferințe pulmonare, alergii, stări grele, generate de un aer irespirabil. Mai mult, s-a putut vedea (se poate încă vedea) o ceață, numind-o impropriu așa, o pâclă densă, pe care se ”bat” politicienii. De ce? Pentru că în vreme ce primarul Robu afirmă că în Timișoara nu se depășesc valorile admise de Ministerul Mediului, la praf, folosind o singură stație de măsurare, cei din USR Timișoara arată alte măsurători, din care rezultă că suntem la fel de poluați ca și Beijingul, chiar dacă, personal, mi se pare o exagerare.
Este Timișoara un oraș care îmbolnăvește? O statistică sumbră arată că Timișoara, și în general, zona Banatului, înregistrează o creștere a cazurilor de îmbolnăviri de cancer de patru ori mai mare decât media pe țară. O simplă plimbare în oraș, pe jos, obosește și respirația este dificilă, iar hainele, după o astfel de escapadă, arată obosite…Să nu mai vorbim despre pantofi, dovezile clare ale ”curățeniei” , mereu în situația de a fi curățați. Orice plimbare prin Oradea sau Viena face ca toate aceste episoade să fie nule.
Una dintre scuzele administrație este ceea că sunt… șantiere! Dezvoltarea presupune și acest disconfort, se știe, dar se mai știe că există norme de mediu, ce obligă managerii șantierelor să respecte, după model european, sănătatea publică: limita de praf în aer, pulberi, amestecuri de gaze poluante, gaze radioactive (cazul Radonului) și alte substanțe poluante, generatoare de boli.
Lauda cu șantierele o avea, se știe, ”magnificul” Ceaușescu, cel care a construit ”cutii de chibrituri” pentru români, dându-le iluzia confortului, mai ales celor transformați, într-o clipă, din țărani în muncitori, descoperind pentru prima dată existența wc-ului în apartament! Lauda aceasta megalomanică, despre construcții ce au distrus definitiv intimitatea omului, ce au distrus spațiile verzi și spațiile de mișcare, ar trebui să nu ne bucure. Ar trebui să analizăm și să luptăm cu logică împotriva distrugerii calității vieții. Lumea este aproape nebună în trafic, se stă ore în șir în trafic, sub presiunea gazelor de eșapament, de la mașinile pe care nimeni nu le controlează: verificare tehnică, noxe, zgomote etc.
”Asta este Timișoara pe care mi-o doresc!” a spus primarul Robu, în toiul verii, sub poluarea fonică ce distrugea sănătatea a zeci de mii de timișoreni, din zonele afectate de bașii și tobele turbatelor cluburi, sursa de nebunie colectivă. Toate, cu încălcarea flagrantă a legislației naționale și europene, legată de poluarea fonică.
Poate că ”asta este Timișoara pe care și-o dorește” și acum, cu praf, poluată, acoperită de ceața inexplicabilă, chiar așa numită de un specialist de mediu.
Asta este Timișoara pe care NU NE-O DORIM, domnule primar Nicolae Robu, și asta o afirmă cineva care a crezut în competența, valoarea morală, tăria de caracter, inteligența socială (alta decât inteligența școlară) pe care le-ați fi putut demonstra.
Din păcate, Timișoara este un amestec de paradoxuri și ceață.
O vedeți? Ceața? O vedeți, oare?
