Acasă Sport Timişoara Saracens, amendă după ce meciul cu Northampton Saints nu s-a putut...

Timişoara Saracens, amendă după ce meciul cu Northampton Saints nu s-a putut disputa din cauza zăpezii

DISTRIBUIȚI

Asociaţia Europeană a Cluburilor Profesioniste de Rugby (EPCR) a anunţat, vineri, că o comisie de disciplină independentă, din care a făcut parte şi românul Val Toma, a decis, după ce meciul de săptămâna trecută dintre Timişoara Saracens şi Northampton Saints nu s-a putut disputa, ca timişorenii să fie amendaţi cu 30.000 de euro şi englezii să fie declaraţi câştigători cu 28-0.

O comisie de disciplină independentă, alcătuită din Lorne Crerar (Scoţia), preşedinte, Philippe Cavalieros (Franţa) şi Val Toma (România), a stabilit că Timişoara Saracens nu a luat toate măsurile care se impuneau pentru a pregăti şi proteja suprafaţa de joc de pe Stadionul ”Dan Păltinişanu” şi că gruparea timişoreană a încălcat regulamentul competiţiei.

Potrivit comisiei, Timişoara Saracens nu a pregătit corespunzător suprafaţa de joc, neacoperind terenul şi nepregătind la timp sistemul de încălzire a gazonului. De asemenea, nu a fost disponibilă o altă arenă pentru desfăşurarea meciului.

Comisia a stabilit că nu au existat circumstanţe excepţionale şi a decis să acorde victoria la masa verde echipei Northampton Saints, care a obţinut cinci puncte în urma unui scor de 28-0. Totodată, Timişoara Saracens va trebui să plătească o amendă de 30.000 de euro

Atât Timişoara Saracens cât şi EPCR au dreptul să facă apel împotriva acestei decizii.

În ziua în care era programat meciul, clubul bănăţean pe pagina sa oficială de Facebook: ”Din păcate, din cauza zăpezii care continuă să cadă, fără vreo posibilitate ca ninsoarea să se oprească pentru a putea fi disputat meciul în deplină siguranţă pentru jucători, partida de astăzi se anulează’.’

Sracens nu are niciun punct în grupa sa din Challenge Cup.

Timişoara Saracens a primit o sancţiune similară în ianuarie 2017, după ce gruparea bănăţeană nu a reuşit să asigure condiţiile necesare pe stadionul ”Dan Paltinisanu” pentru disputarea meciului din Challenge Cup cu formaţia Stade Francais, partida fiind anulată.

Comentarii

comentarii