Acasă Actualitate Timișoara și Szeged vor colabora pe combaterea poluării și managementul transportului public

Timișoara și Szeged vor colabora pe combaterea poluării și managementul transportului public

DISTRIBUIȚI

Timișoara va contribui cu aproape 900.000 de lei la realizarea unui parteneriat cu Szaged, în urma căruia ungurii își vor îmbunătăți transportul în comun, iar capitala Banatului va studia mai bine poluarea din oraș. Consilierii locali au avut nevoie de doar un minut pentru a aproba transferul a 869.227,875 lei pentru a participa la proiectului Szeged & Timișoara Data Space for Smart Communities.

Acest proiect presupune realizarea unui schimb de date cu partea maghiară, care ar urma să ajute la o mobilitate urbană mai bună, monitorizarea mediului și gestionarea sănătății publice.

”Szeged&Timișoara Data Space (StiDS) va crea schimbări durabile în managementul urban prin partajarea și integrarea robustă a datelor transfrontaliere. Prin îmbunătățirea platformei OVAK din Szeged și a data.primariatm.ro din Timișoara, se va stabili o bază solidă pentru schimbul de date, conducând la îmbunătățiri în mobilitatea urbană, monitorizarea mediului și gestionarea sănătății publice. Aceste eforturi vor construi și menține încrederea în serviciile publice bazate pe date, având un impact direct asupra vieții cetățenilor din ambele orașe. Se va stabili o partajare a datelor transfrontaliere fără întreruperi și eficientă pentru a îmbunătăți managementul urban”, se spune, academic, în documentația aferentă hotărârii adoptate în timp record de consilierii locali.

Proiectul va fi implementat în parteneriat de către administrațiile din Timișoara și Szeged, Compania de Transport Public Szeged (SZKT), Societatea de Transport Public Timișoara (STPT), Universitatea din Szeged, Universitatea Politehnica Timișoara, Clarity Consulting, Griff Soft, Frontier Penta și Rockwood Digital Europe. Potrivit proiectului, în Timișoara va fi montat un nou sistem de senzori pentru colectarea datelor privind poluarea cu PM2.5, NO2, CO, SO2 și O3, utilizând infrastructura digitală existentă prin platforma data.primariatm.ro.

”Primăria Timișoara va coordona integrarea rețelei de senzori cu sistemele STPT, iar datele vor fi procesate în timp real, facilitând măsuri proactive pentru reducerea poluării. Universitatea Politehnica din Timișoara va juca un rol cheie în analiza datelor și va elabora modele predictive pentru gestionarea poluării. Totodată, în cadrul proiectului, platformele digitale existente – OVAK în Szeged și data.primariatm.ro în Timișoara – vor fi actualizate”, transmite municipalitatea.

Proiectul Szeged & Timișoara Data Space optimizează schimbul de informații între cele două orașe, iar modelul implementat va putea fi replicat și în alte orașe europene. Bugetul alocat Primăriei Municipiului Timișoara este de 349.087 euro, iar durata de implementare este de 18 luni de la semnarea contractului.

Comentarii

comentarii