Timișoara timișorenilor?

Piața Unirii, unul dintre reperele eleganței, dar și al divertismentului timișorean, un loc al tuturor, adică și al oaspeților Timișoarei, este aproape goală. La ora prânzului, când mulți timișoreni caută un loc agreabil pentru masă, oferta este atât de generoasă încât te întrebi: unde sunt timișorenii? Cu numai câteva săptămâni în urmă, spațiul era plin de tineri, oameni de afaceri, chiar vizitatori, iar acum, parcă la un semnal necunoscut, s-a golit aproape complet. Terasele sunt goale, patronii triști, ici – colo, câte un mic grup aproape vesel, dar nu convins de relaxarea în care și-ar dori să creadă. De ce? Stând de vorbă cu unele persoane, am înțeles că deși teama de Covid părea foarte mare, de doi ani, cu teme  grave, dar și cu teme ce au avut parte de dezbateri absurde, acum apasă teama unui conflict armat pe care nimeni nu și l-ar putea dori. Spaima războiului. Oamenii nu mai râd, abia dacă zâmbesc, toată lumea discută despre război, despre Putin și Zelensky, chiar dacă adevăratele informații sunt atât de departe de locurile de întâlnire ale unor prieteni.

În vremea restricțiilor generate de Covid 19, afacerile numite HoReCa au avut un scut. Unul guvernamental. Chiar ajutoare financiare, pentru unii dintre patroni, adevărate daruri din Cer, dar numai așa ar fi putut să se bucure de mărinimia europeană și națională, unii dintre ”cei mai iubiți dintre pământeni”. Acum, dacă starea aproape depresivă a unora dintre noi, reflectată în lipsa apetenței pentru ieșiri cu prietenii, aniversări, sau alte motivații ale spargerii rutinei, ar duce la scăderea afacerilor HoReCa, ar mai fi vreun organism oficial (sau mai multe) gata pentru susținere financiară a acestui domeniu din economie? Greu de crezut, mai ales că de data aceasta, raportarea la  criză are alți vectori de analiză. Dezastrul din Ucraina, oamenii disperați și copiii lor în suferință, orașele distruse, casele arse, toate acestea sunt prea aproape de noi. Oricât de mare ar fi potențialul nostru de optimism, nu putem avea comportament infantil, unul nepăsător în fața unei amenințări uriașe. Grotescul pe care Putin îl emană prin acțiunile pe care le comandă neîncetat, negocierile stângace, spectacolul pe care ni-l oferă nouă, miliardelor de locuitori ai planetei, din postura de ”salvator al altor ruși”, frica pentru un atac nuclear, astea toate să fie cauza  pentru care Timișoara este tristă? Golită de oamenii săi veseli din locurile în care erau mereu? În schimb, străzile sunt pline de mașini, conduse de niște șoferi agresivi, adeseori, cu expresii aproape monstruoase, creând un oraș de nerecunoscut.

Oricât am da vina pe spaima războiului, pe frica unei crize alimentare, scumpirile evidente, bulversarea în masă, schimonosită de alte frici, ar trebui să ne rămână credința. Aceea profundă, în Dumnezeu, singurul capabil să ne înțeleagă și să ne mângâie. Dar dacă nu este credință? Unde aleargă oamenii? La himere? La ”apostoli” închipuiți, la ”specialiști” în științele ”studierii sufletului”? Covid revine, războiul este la un pas de noi, oamenii se închid în case, alții pleacă spre occident, în speranța falsă că ”dacă e să fie, atunci să ne  prindă în altă parte”,  guvernul  nu este coerent, deci lumea are prea multe dileme.

Pentru asta, oare, în Timișoara, timișorenii ”pietoni” s-au împuținat?

Nu aș crede…Totuși, se întâmplă ceva….

Comentarii

comentarii