Acasă Editorial Timișoara – Viena, în vremea pandemiei

Timișoara – Viena, în vremea pandemiei

3046
DISTRIBUIȚI

Mi-era dor de Viena, așa cum ți-e dor, adesea, de locurile copilăriei. De străzile largi și generoase ale orașului aflat la doar 500 de kilometri de Timișoara. Am plecat. Fără prea multe calcule. Pur și simplu. Viena cea vie și elegantă își deschide larg brațele generoase pentru vizitatorii săi. Cine sunt ei? Slovaci, sloveni, unguri și doar câțiva români. La intrarea în Austria aveam desigur, testul Covid 19, într-un document redactat în limba engleză, făcut la una din clinicile serioase din Timișoara, unde am stat cu o zi înaintea plecării la coada predestinată, mai ales că în ultima clipă, Austria avea să anunțe condițiile noi de intrare: un test negativ Covid 19. Ieșirea pe care eu, personal, o agreez, este cea de la Cenad. Angajații Poliției de Frontieră, și ungurii, și românii, calmi și politicoși. Semn bun. La intrarea în Austria, cu testele pregătite conștiincios, la vedere, constatăm că un simplu zâmbet larg și un gest prietenos au făcut posibilă intrarea în țara ce a construit, cândva, unul dintre cele mai mari imperii din lume. Documentul nu a fost examinat de polițistul austriac, iar noi, din mașină, am avut senzația unui profund respect și a încrederii pe care o meritam, pentru că nu păcăleam pe nimeni…

În Austria nu mai vezi străzile aglomerate, pline de turiști din Rusia, China, Serbia, Republica Moldova, Japonia, chiar România… Nici măcar imigranții nu mai sunt la vedere. Fără grupurile mari, de care abia se trecea în vara trecură, formate din imigranți cu mulți copii în cărucioare sau în grup, vorbind zgomotos și trecând, dacă ar fi putut, peste tine, care erai cu încă cel mult două – trei persoane. Viena este din nou cea pe care am cunoscut-o în anii 90: sobră, elegantă, liniștită, terasele sunt aproape pline, muzica în surdină și o veselie decentă, greu de explicat pentru cei care iubesc ”bașii nebuni din Timișoara nemonahală”. Din loc în loc, studenți ai Conservatorului din Viena sunt aplaudați, după ce au interpretat câteva secvențe din arii sau operete. Viena cântă, dar nu țipă. Viena domnește, dar nu bate cu pumnul în masă.

Cum se simte ”domnul” Covid 19? Are, și el, drepturile sale. Chelnerii poartă masca, chiar și pe terase, în vreme ce iau comanda, dar persoanelor care sunt pe terase nu li se cere același lucru. Repetabil, în magazine. Vânzătoarele (care sunt ca niște urmașe ale familiilor nobile austriece, nu țațe agramate) poartă măști, dar cumpărătorii nu trebuie să aibă. În schimb, se păstrează o distanță de… onoare, fără ca ea să fie vreun subiect de dispute sau de polemici. Tabloul este armonios. Se vorbește încet, calm, politețea este rețeta comunicării limpezi. Te simți european, așa cum ar trebui să ne simțim în fiecare clipă, nu în lupte penibile pentru drepturile noastre cotidiene.

O parte a vânzătorilor sau a cofetarilor este din Ungaria. Ușor de recunoscut după accentul maghiar din engleza lor comercială. Când aud cuvântul magic ”Temesvár” zâmbesc ca și cum am avea secrete comune. E plăcut. Te simți din regiunea ta iubită. Reducerile atrag clienții spre uși deschise cu dibăcie. Este o muncă pentru stimularea vizitatorilor, pentru atragerea omului într-un spațiu din care, poate, fiecare ar avea ceva de câștigat.

Cafea, înghețată de mac, limonada cu mentă proaspătă, șervețelul impecabil, paharul aburind, tortul Saher, pozele cu Sissi, ca și cum ar fi printre noi, și vocile unor tineri muzicieni. Viena. Strada este un amestec de clasic, baroc, modern. Lumea pe care o iubesc. Lumea pe care o admir. Nu îmi doresc o alta. Mica (noastră) Viena este un spațiu prăfuit, în care mafia cluburilor de noapte își face de cap, pentru că așa este lăsată… Cică nu suntem ”oraș monahal”. Nu. Dar nici oraș de vagabonzi nu o să fim. Vom lupta pentru asta! Noi, aici, în Timișoara!

Întoarcerea este o cale lungă, grea, spre scandaluri despre Covid, alegeri, partide, agramați în funcții publice, scandaluri în cluburi, infectări la Marea Neagră, accidente mortale, străzi neterminate, spitale și oameni imprevizibili.

M-am întors acasă. Parcă am visat….

Comentarii

comentarii