”Biroul Electoral Central pentru alegerea preşedintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 15.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a domnului Petru-Daniel Funeriu pentru funcţia de preşedinte al României. Odată cu propunerea de candidatură a fost transmis spre analiză şi semnul electoral pe care domnul Petru-Daniel Funeriu doreşte să îl utilizeze în cadrul alegerilor prezidenţiale”, a transmis BEC, într-un comunicat de presă.
În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (2) şi art. 30 alin. (6) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Biroul Electoral Central urmează să analizeze şi să se pronunţe cu privire la îndeplinirea condiţiilor de legalitate pentru înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral.
Comentarii
comentarii