Acasă Administraţie Timișorenii din zona Circumvalațiunii stau în întuneric de trei zile. La primărie...

Timișorenii din zona Circumvalațiunii stau în întuneric de trei zile. La primărie răspunde robotul

659
DISTRIBUIȚI

Cetățenii din zona Circumvalațiunii sunt revoltați, fiindcă de mai mult de trei zile iluminatul public nu mai funcționează pe străzi, iar cartierul stă în beznă, cu riscurile inerente.

Cosmin Ivan a trimis o plângere la redacția ZIUA de Vest și spune că nicio autoritate publică nu a reacționat la multiplele sesizări făcute de el. 

“Pe această cale va aduc la cunoștință faptul ca de 3 nopți, iluminatul public pe arealul dintr-o zona centrala a orașului (zona Circumvalațiunii) “capitală culturală europeană” Timișoara nu funcționează, deșii am adus la cunoștința autorităților acest lucru printr-un număr de 4 apeluri (înregistrate).

Deșii am fost informat ca situația se va remedia în cel mai scurt timp posibil, dupa 3 zile, respectiv, 4 apeluri efectuate, am fost redirecționat către call center-ul Primăriei Timișoara al cărui robot m-a anunțat ca programul de lucru s-a terminat la ora 14.00.

Vă rog să îmi comunicați raportul, respectiv, procesul verbal de constatare a defecțiunii și masurile întreprinse pentru remedierea acestei situații.

Nu este normal ca un incident semnalat de către un cetățean al urbei sa nu fie tratat, fără sa fie întreprinse masurile corespunzătoare”, se arată în plângerea lui Cosmin Ivan.

Comentarii

comentarii