Acasă Administraţie Timişorenii nu pot fi duşmanii Timişoarei. Şi atunci, cine este împotriva orașului?

Timişorenii nu pot fi duşmanii Timişoarei. Şi atunci, cine este împotriva orașului?

DISTRIBUIȚI

robu zero leiLa urâte gesturi recurg trepăduşii care vor să înhaţe puterea administraţiei locale din Timişoara şi să-şi rostuiască afacerile oneroase care, odată cu venirea la cârma Primăriei a lui Nicolae Robu nu au mai fost posibile. Cum s-or fi numind cei care şi-au împărţit fleicile imobiliare din patrimoniul primăriei pe Legea 112/1995, atunci când nu Robu semna înstrăinările imobilelor istorice spre clanurile, nu doar ţigăneşti, din oraş? Iată că procurorii DNA au ridicat în aprilie 7.000 de dosare prin care mii de imobile/apartamente au fost pierdute de timişoreni în favoarea înfometaţilor de averi. Vineri dimineaţa, oamenii legii au venit din nou la Primărie, nu ca să-l „percheziţioneze” pe Robu, aşa cum îl muşcă mulţi turbaţi de …talpă, ci pentru a cere anumite detalii despre anumite dosare deja preluate. Robu a semnat în mandatul său un singur astfel de contract, pentru o suprafaţă de 3/8 dintr-un imobil deja vândut. Dacă şi în administraţia Ciuhandu s-a fi înstrăinat câte un apartament/imobil la trei ani, municipalitatea ar fi fost păgubită cu până în 10 adrese, nu cu 7.000!
Iar, dacă pe primarul Robu îl pot „lătra”, un grup de oameni de bine, despre care am înţeles că ar fi de prin judeţul Caraş-Severin (!) şi care susţin că luptă pentru „interesele timişorenilor” (ce să vezi, noi nu ştim singuri ce vrem!) simt în ei o revoltă soră cu ura nimicilor care privesc spre poarta nouă şi spun că „timişorenii nu au nevoie de fântâna muzicală”. I”auzi! De când se erijează în numele timişorenilor toţi străinii lepădaţi de minimum de respect faţă de timişoreni? De când, toate veniturile îşi permit să decidă ce vor timişorenii? De când, toate PERSONULITĂŢILE îndrăznesc să-i calce pe timişoreni în picioare, la ei acasă? Zecile de mii de timişoreni care l-au votat pe Nicolae Robu, în 2012 ca primar, l-au votat la pachet cu toate proiectele sale, şi să nu-şi imagineze cineva că furând sau distrugând palmierii sau ghivecele ornamentale ori împiedicându-l să realizeze ceea ce şi-a propus, ar putea să-i scadă credibilitatea şi încrederea lui Robu în faţa timişorenilor. Toţi cei care luptă împotriva sa, a proiectelor sale, luptă împotriva timişorenilor, care după un sfert de veac de Ciuhandriadă&comp a ajuns o ghenă pe harta ţării. Iar dacă, acum, se doreşte scoaterea ei din ruină, incapabilii roşi de invidia propriei lor neputinţe se răzbună pe timişoreni.
Ei, incapabilii, sunt revoltaţi că se face fântâna de pe Bega, susţinând că e un kitsch. Kitsch sunteţi voi, cei care nu lăsaţi oraşul să se dezvolte şi goliţi rafturile de rahat pentru a vă răzbuna, la urma urmei, pe timişoreni. Voi sunteţi kitschuri, cei care doriţi să le furaţi timişorenilor dreptul de a avea un oraş european, modern, civilizat, fără hoţi imobiliari, pe care să-i puteţi orbi în campaniile electorale cu câte o jumătate de metru de groapă astupată pentru două săptămâni, cu o porţie de mici şi o râgâială de bere.
Are şi Timişoara propriii tineri, care gândesc şi care ştiu ce vor: un oraş european, să aibă unde să se plimbe, unde să-şi ducă copiii sau bunicii pentru clipe de binemeritată civilizaţie.
Un număr de 15 organizaţii „reale” din Timişoara susţin implementarea proiectelor municipalităţii pentru zeci de mii de tineri, au lansat un apel prin care subliniază faptul că părerea lor trebuie luată în considerare.
„Organizaţiile de tineret fac parte din societatea civilă din Timişoara şi se implică activ în toate demersurile care au ca beneficiari tinerii. Astfel, proiectul iniţiat de municipalitatea timişoreană priveşte în mod deosebit şi categoria de tineret. Noi, zecile de mii de tineri, suntem deschişi la nou şi chiar insistăm ca mai multe proiecte similare să fie realizate în oraşul nostru. Apreciem şi susţinem realizarea unui asemenea sistem de fântâni care ar aduce numai beneficii tinerilor, organizaţiilor de tineret şi tuturor cetăţenilor municipiului Timişoara. Evident, când spunem că susţinem proiectul o facem condiţionat de neafectarea navigabilităţii canalului, condiţie care este îndeplinită conform propunerii iniţiale”, aceşti autentici cetăţeni ai Timişoarei.
Ei consideră că prin realizarea acestui proiect, Timişoara va intra în rândul oraşelor fruntaşe din Europa, care au fântâni similare, precum Barcelona (Spania), Varşovia (Polonia), Strasbourg (Franţa) şi va deveni astfel şi punct de atracţie pentru turişti. Mai mult, ei sunt convinşi că absolut toţi timişorenii vor ajunge să aprecieze această fântână şi se vor mândri odată ce va fi realizată”, adaugă tinerii timişoreni.
ONG-uri apelante îi cer Primăriei Municipiului Timişoara să realizeze cât mai repede acest sistem de fântâni cu jocuri de apă şi efecte multimedia ţinând astfel cont şi de opinia tinerilor din oraş, care reprezintă mai bine de o treime din populaţia totală a oraşului.
Semnatarele apelului sunt: Organizaţia pentru Educaţia Nouă (OpEN), Consiliul Judeţean al Elevilor Timiş (CJE Timiş), Liga Studenţilor din Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii (LSFETc), Liga Studenţilor din Facultatea de Automatică şi Calculatoare (Liga AC), Asociaţia Regională de Dezbateri, Oratorie şi Retorică – Banat (ARDOR Banat), Liga Studenţilor din Facultatea de Mecanică Timişoara (LSFMT), Institutul pentru Formarea Tinerilor, Liga Studenţilor Chimişti din Timişoara (LSCT), Asociaţia Student Plus, Organizaţia Studenţilor Doctoranzi din Universitatea Politehnica Timişoara (OSDUPT), Liga Studenţilor din Facultatea de Management în Producţie şi Transporturi (LSFMPT), Organizaţia Studenţească „Traian Lalescu” (OSTL), European Law Students Association Timişoara (ELSA Timişoara), Liga Studenţilor din Facultatea de Electrotehnică şi Electroenergetică (LSFEE), Convenţia Organizaţiilor Studenţeşti din Politehnică (COSPol).

Comentarii

comentarii