Acasă Actualitate Timișorenii pot rămâne fără căldură începând de marți! Primăria, Prefectura și două...

Timișorenii pot rămâne fără căldură începând de marți! Primăria, Prefectura și două ministere se luptă pentru a aduce gaze și cărbune la Colterm

DISTRIBUIȚI

Vineri, ministrul de Interne, Marcel Vela, s-a întâlnit, în videoconferință, cu prefecții, pentru a discuta situația alimentării cu apă caldă și energie termică. Liliala Oneț, prefectul de Timiș, a prezentat situația dezastruoasă de la Colterm: conform datelor companiei, mai există  stocuri de cărbune și gaze doar până luni, iar furnizorii nu vor să livreze decât cu plata în avans, din cauza datoriilor companiei.

Tot vineri, prefectura a trimis un proiect de hotărâre de Guvern, la solicitarea Primăriei municipiului Timișoara, pentru a se atribui sume din fondul de rezervă al Guvernului pentru sprijinirea Colterm, astfel încât să nu se ajungă la sistarea alimentării cu agent termic la nivelul Timișoarei.

Sâmbătă, la solicitarea ministrului Vela, prefectul Liliana Oneț a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru a se identifica o soluție, astfel încât timișorenii să nu rămână de marți fără încălzire și apă caldă. În cadrul acestei ședințe viceprimarul Ruben Lațcău, a spus că s-au plătit o parte din datorii către Complexul Energetic Oltenia, pentru a se continua alimentarea cu cărbune, fiind în curs se contractare încă doi furnizori care să aprovizioneze Colterm cu cărbune. Liliana Oneț a anunțat că a avut o discuție cu Virgil Popescu, ministrul Economiei, pentru a se găsi o soluție de sprijinire a Colterm. Popescu, după discuții cu reprezentanții Complexului Energetic Oltenia, a spus că acceptă să sprijine, în continuare, Colterm, dar cu condiția plății sumelor eșalonate în continuare.

„Problema cea mai mare este la aprovizionarea cu gaze, având în vedere faptul că furnizorul acceptă livrarea doar cu plata în avans. Prefectul județului Timiș a rugat conducerea Primăriei municipiului Timișoara să continue discuțiile cu E.ON Gaz, în încercarea de a se găsi o soluție pentru furnizarea în continuare de gaze către Colterm”, transmit reprezentanții Instituției Prefectului Județului Timiș.

Comentarii

comentarii