Deschiderea celei mai mari expoziții Brâncuși din România, la Timișoara, aduce și organizarea unei serii de evenimente conexe, desigur pe aceiași temă. Astfel, la Centrul Multifuncțional Bastion, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, va fi realizată o instalație de artă, dedicată uneia dintre cele mai cunoscute opere de artă creată de Brâncuși, ”Sărutul”. Sub bagheta lui Florin Cobuz va fi realizată o formă regândită a operei amintite, el va modela jumătate din aceasta, iar publicul va realiza cealaltă jumătate din sculptură, cu materiale puse la dispoziție de artist.
Din 30 septembrie, la Muzeul Național de Artă Timișoara vom admira cam tot ce a realizat mai bun Constantin Brâncuși. Una dintre operele expuse, ”Sărutul”, va avea o copie, reinterpretată, sub forma unei instalații de artă, realizată de Florin Cobuz. Doar parțial, pentru că timișorenii vor fi autori direcți ai uneia dintre cele două jumătăți ale instalației, care va avea nu mai puțin de 150 de kilograme.
Această instalație va fi una dintre principalele atracții ale unei serii de evenimente, care au loc la Centrul Multifuncțional de la Bastion, redeschis după ce a fost renovat. Vor fi diferite ateliere și workshop-uri de grafică și sculptură, care sunt programate de marți până duminică.
„Mă bucur că avem astăzi ocazia să deschidem un șir de evenimente conexe evenimentului principal al Capitalei Culturale Europene Timișoara 2023, respectiv expoziția Brâncuși. Practic, ne vom afla la punctul culminant al programului cultural și acest lucru reflectă viziunea pe care dorim să o imprimăm dezvoltării sectorului cultural timișean în anii ce vor urma. Așa cum am ales să finanțăm și să organizăm proiecte care promovează excelența artistică, care duce la creșterea calității evenimentelor cu care Timișoara trebuie să se obișnuiască și trebuie să obișnuiască turiștii și vizitatorii, mizăm pe realizarea de evenimente de impact, cu impact major, care să aducă la oaltă multă lume. Mizăm de asemenea în contribuția pe care o avem la programul cultural pe aducerea unor evenimente sau unor manifestări de o înaltă ținută artistică și, în ultimul rând, de o mare varietate culturală și artistică. De la artă plastică, la teatru, la operă și operetă, la muzică clasică, la toată paleta de manifestări artistice care pot face obiectul unui titlu cum este cel de Capitală Europeană a Culturii. Consiliul Județean a investit și va investi în infrastructura culturală, iar nișa pe care dorim să o promovăm în anii ce vor urma și ceea ce va rămâne ca moștenire, practic, după acest an extraordinar pentru Timișoara, sunt artele plastice. Timișoara este deja, odată cu expozițiile pe care le-am avut de-a lungul anului, Paul Neagu, Romul Nuțiu, Victor Brauner, Cucuteni și, culminând, cu Brâncuși, este deja o capitală a artelor plastice, nu doar în România, a României, ci și a Europei”, spune Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.
Deschiderea expoziției Brâncuși e cel mai important eveniment cultural al Timișului din ultima perioadă, spune Ruxandra Adam, șefa Biroului pentru dezvoltare a turismului și evenimente din cadrul CJT. Iar aceasta vine și cu alte evenimente.
„Dată fiind anvergura acestui act artistic am considerat că ar fi cât se poate de nimerit să încercăm să aducem o mică parte din opera sa mai aproape de publicul local. Dincolo de a o vedea, de a o admira, publicul să aibă parte, să i se permită o experiență interactivă. Astfel, în aceeași zi, în care la Muzeul Național de Artă din Timișoara se va deschide expoziția Brâncuși, deschidem la Centrul Multifuncțional Bastion un atelier de mediere culturală. Activitățile se vor concentra în jurul recreării uneia dintre cele mai cunoscute opere a lui Brâncuși, și anume Sărutul, dar tot în aceeași perioadă vom avea parte de o serie de ateliere centrate în zona de grafică și de sculptură, precum și o expoziție de design vestimentar, având ca și sursă de inspirație opera marelui artist”, a spus și Ruxandra Adam, șefa Biroului pentru dezvoltare a turismului și evenimente din cadrul CJT.
Evenimentul secundar ”principal” presupune crearea unei instalații artistice, în care ”Sărutul” lui Brâncuși e recreat. Jumătate pe calculator și printată, pentru ca cealaltă jumătate să fie creată de publicul timișorean. Fiecare are o altă culoare, opera artistului e roșie, cea a publicului e albă. O inatalație similară, după o operă Brâncuși, a fost creată de Cobuz și expusă la Dubai.
„Ce este deosebit la Timișoara este că noi vom implica în procesul artistic mult mai tare oamenii decât în Dubai. Acolo erau mai multe în zona de craft, a face ceea ce un computer le spunea ca să completeze opera de artă. Acum, în Timișoara, vom pune accent foarte tare de procesul artistic. Nu știm ce va rezulta, avem o idee, ne-am făcut o impresie, însă cred că asta este frumusețea sculpturii colaborative, mai ales când o faci cu oameni neinițiați, că nu știi ce se va întâmpla la sfârșit, dar opera devine una colectivă. Sperăm să participe câteva mii de oameni la această sculptură. Marele sculptor își dorea foarte mult să simplifice procesul lui și să aducă sculptura într-o zonă de minimalism care să exprime esența ideii lui. Noi vom încerca, pe de o parte, ca jumătate din sculptură, unul dintre cele două personaje, să fie dus de noi prin modelare 3D și echipamente de sculptură bazată pe digital și să o aducem într-o zonă perfecționistă. Este o culptură sculptată de un echipament care face asta foarte precis. Cealaltă parte va fi făcută împreună cu publicul, dându-i o libertate destul de mare în a umple jumătatea de culptură, dar în același timp gândind un sistem în care fiecare să aibă o mică părticică și să nu acapareze întreg procesul”, a declarat Florin Cobuz.
Pentru a desăvârși opera, publicul va avea la dispoziție 4500 de bețe colorate și sculptate, puse la dispoziție de organizatori. Va fi oferit accesul la mai multe bancuri de lucru, bețele fiind produse dintr-un material compozit.
Un alt eveniment deosebit, legat de deschiderea expoziției, este prezentarea unei colecții de modă, realizată de Flavia Nistor, un designer vestimentar, care activează în cadrul Universității Bedfordshire și care are ca și temă… Brâncuși. Sunt cinci piese care au fost prezentate în cadrul Bridget Fashion Week la Londra.
Comentarii
comentarii