Acasă Actualitate Timișorenii vor avea presiunea scăzută la apa caldă, după furtuna de azi-noapte

Timișorenii vor avea presiunea scăzută la apa caldă, după furtuna de azi-noapte

DISTRIBUIȚI

Colterm a atenționat că, având în vedere fenomenele meteo extreme înregistrate azi-noapte în Timișoara, respectiv furtună puternică urmată de ploaie abundentă și grindină, mai multe puncte termice din oraș au avut de suferit.

Ca urmare a inundării canalelor termice furnizarea apei calde de consum se va face, în cursul zilei de azi, 26 mai 2022, la parametrii reduși.

Vor fi afectați consumatorii arondați punctelor termice Vulturilor, PT 98, 85, 82, 89, 63 și Corbului, respectiv abonații care domiciliază pe următoarele străzi: Ana Ipătescu, Banatul, Brâncoveanu, Calea Șagului, Castanilor, Martir O.Țintaru, Vulturilor, Citadelei, Cutezătorilor, Dâmbovița, Dreptatea, Filateliei, Fraternității, Fructelor, Frunzei, Genezei, Gh. Doja, C. Băran, Hebe, Mureș, Eternității, Bujorilor, Martir H. Sporer, Arh.D.Marcu, Steaua, Arh. V. Vlad, Musicescu, Cânepei, Hărniciei, Herculane, Iederei, Inului, Islaz, Mierlei, Râului,Teatrului, V. Onițiu, Săgeții, Viitorului, Vegetației, Zarand, Lacului, Talăngii,Transilvania, Grofșoreanu, Călin Nemeș, O. Goga, Al. Odobescu, C-tin Noica, N. Labiș.

Totodată, la CT Polonă echipele de intervenție Colterm au acționat pe tot parcursul nopții trecute, pentru eliminarea unei avarii produse ca urmare a fenomenelor meteo extreme menționate, iar în cursul acestei dimineți a fost reluată furnizarea apei calde de consum.

Comentarii

comentarii