Acasă Sport Timişul, umilit în Divizia “B”

Timişul, umilit în Divizia “B”

DISTRIBUIȚI

CFR, la un pas de excludere!
CFR Timişoara şi Fortuna Covaci, reprezentantele Timişului în liga a II-a de fotbal, au tot mai mici şanse pentru a rămâne şi la anul în acest eşalon. Feroviarii timişoreni sunt la un pas de excluderea din campionat, după două partide neprogramate, iar “dacii liberi” de la Covaci au înregistrat un nou semieşec pe teren propriu, cu unul dintre cei mai lejeri adversari pe care-i putea întâlni.

Au uitat banii pentru arbitri!

CFR Timişoara a pierdut, sâmbătă, la “masa verde” partida de pe teren propriu cu Gaz Metan CFR Craiova. CFR este la al doilea eşec consecutiv de acest fel, după ce conducerea nu a plătit contractele câtorva jucători şi nu s-a putut descurca nici cu banii unor arbitri… Chiar dacă pare incredibil, feroviarii au omis să plătească mai multe baremuri arbitrilor care îi “fluierau” acasă. Miercuri, la Bucureşti se va decide dacă CFR Timişoara va fi exclusă din campionat, după ce a pierdut două meciuri la rând fără joc. Conducerea timişorenilor a trimis la federaţie câteva hârtii, în care arată că doi dintre jucătorii cărora le erau datori au acceptat amânarea plăţii. Astfel, s-ar putea să se încalce regulamentul şi să se decidă rejucarea partidei cu Otopeniul. Astfel, CFR ar fi lăsată să se chinuiască în continuare în al doilea eşalon al fotbalului românesc.

Sâmbătă cu ghinion pentru “dacii liberi”

Cealaltă reprezentantă a Timişului în Liga II-a, Fortuna Covaci, nu a reuşit decât un 2-2 (2-0), în partida jucată sâmbătă, pe teren propriu, cu Minerul din Lupeni. “Dacii liberi” au condus cu 2-0 la pauză, dar nu a fost de ajuns. Minerii din Lupeni au reuşit o răsturnare spectaculoasă de scor şi au egalat la doi. Totul pe fondul unor ocazii rarisime, ratate cu seninătate de gazde. Astfel, echipa din localitatea de lângă Timişoara rămâne pe penultimul loc al clasamentului, cu o victorie, două egaluri şi opt înfrângeri. Pe ultima poziţie se află CFR Timişoara, cu un singur punct din 11 partide şi un golaveraj catastrofal, de 2-37. În acest sezon, feroviarii timişoreni şi-au pierdut aproape toţi jucătorii şi problemele financiare ale clubului nu lasă să se întrevadă nici o speranţă.

Comentarii

comentarii