Acasă Actualitate Tinerele care au fugit după ce s-au răsturnat cu o mașină în...

Tinerele care au fugit după ce s-au răsturnat cu o mașină în care se aflau 10 migranți au fost arestate preventiv

DISTRIBUIȚI

Cele două tinere femei care au plecat fără încuviinţare legală de la locul unui accident provocat de una dintre ele, marţi seara, în comuna Periam, fiind vorba de un autovehicul răsturnat în care se aflau 10 cetăţeni străini, au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, a anunţat, joi, Biroul de presă al Poliţiei Timiş.

Femeia în vârstă de 33 de ani care conducea maşina răsturnată a fost învinuită de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului şi conducerea unui autovehicul sub influenţa substanţelor psihotrope, iar cealaltă tânără, în vârstă de 24 de ani, este acuzată de părăsirea ilegală a locului accidentului.

Toţi cei 10 pasageri aflaţi în maşină erau cetăţeni străini, dintre care opt au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Cele două femei au fost identificate ulterior pe raza localităţii Variaş.

“Dosarul a fost repartizat, prin unitatea de parchet competentă, poliţiştilor de frontieră”, a mai precizat Poliţia Timiş. Poliţiştii de frontieră vor stabili dacă la infracţiunile menţionate se va adăuga şi cea de trafic de migranţi.

Comentarii

comentarii