Acasă Actualitate Tinerii pescari şi-au demonstrat măiestria la Lugoj

Tinerii pescari şi-au demonstrat măiestria la Lugoj

DISTRIBUIȚI

Complexul „Pescăruşul” din Lugoj a găzduit cea de-a treia ediţie a concursului de pescuit „Cupei tinerilor pescari”. Competiţia, organizată de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş, în colaborare cu Clubul din Lugoj al AJVPS Timiş, sub deviza „Un om prevenit este un om salvat”, a reunit la start 26 de tineri pescari, cu vârsta cuprinsă între 8 şi 14 ani, din Lugoj, Făget, Margina, Bethausen, Mănăştiur, Nădrag şi Timişoara. Ideea care a stat la baza iniţierii acestei competiţii a fost aceea de a arăta tinerei generaţii că timpul liber poate fi petrecut şi în alte moduri, care pot diminua presiunea negativă a străzii, cu efectele sale multiple. La finalul concursului, pe primul loc s-a situat Daiana Mitar (cu 12,740 kg de peşte prins), urmată de Florin Munteanu (7,180 kg) şi Daniel Pfeifer (4,820 kg), toţi trei fiind din Lugoj.

Comentarii

comentarii