Acasă Politica Titu Bojin încă mai poate deveni preşedinte al CJT, sprijinit de PNL

Titu Bojin încă mai poate deveni preşedinte al CJT, sprijinit de PNL

DISTRIBUIȚI

titu-bojinDupă alegerile locale, nu se mai dă un regat pentru un cal, ci se dă calul pentru regat. În aşteptarea ceremoniilor de învestire a noilor administratori ai judeţului, se poartă negocieri, toată lumea cu toată lumea, ca să ştie românul clar, pe cine a votat şi ce a ieşit.
PSD Timiş a anunţat că l-a fixat pe preşedintele filialei judeţene, Sorin Grindeanu, preşedinte pentru CJT, iar ca vicepreşedinţi vor fi UNPR-iştii Titu Bojin şi Viorel Matei, adică întreaga familie social-democrată.
Cum, unii dintre simpatizanţii liberalilor, nemulţumiţi de Alin Popoviciu, l-au votat pe Titu Bojin, PNL Timiş sigur că ar vrea un post în fruntea administraţiei judeţene. Mai mult decât atât, Nicolae Robu nu a încheiat lista negocierilor pentru stabilirea unei majorităţi care să-i susţină omul.
El a recunoscut că PNL are aceste nerealizări, că nu a putut să-şi impună o majoritate în CLT şi nici în CJT, dar a reuşit să câştige localităţi importante.
„PNL a crescut, avem 38 de primari, PSD a scăzut în localităţi foarte importante; la Buziaş, la Moşniţa Nouă şi la Ghiroda, în localităţi periurbane avem primari, şi la Dudeştii Vechi, unde până nu de mult se considera că nu ai cum să-ţi impui primar, de la PNL, pentru că Uniunea Bulgarilor este foarte puternică (…). Considerăm că rezultatele sunt bune, nu excelente. Diferenţa, la nivel naţional, între PSD şi PNL nu este una foarte mare (…). Acum se fac majorităţi peste tot, PSD are parteneriate mai vechi cu ALDE şi cu UNPR, aceste parteneriate sunt în favoarea PSD, vom vedea dacă ele vor funcţiona până la capăt. Am purtat negocieri cu reprezentanţii UDMR, mai ales că UDMR are parteneriate şi cu minorităţile sârbilor şi bulgarilor şi care reprezintă şi celelalte etnii din Timişoara (…)”, a spus Robu.
Robu a recunoscut că „toată lumea vrea să negocieze cu toată lumea”, cu excepţia celor care nu-şi pot ispăşi greşelile în faţa lui nici cu toată cenuşa pe care şi-ar pune-o în cap, nominalizat fiind PMP-istul Marius Dugulescu.
Nici Dan Popa, copreşedintele PNL Timiş, nu renunţă la speranţă, astfel că şi el este de părere că negocierile pentru stabilirea majorităţilor sunt deschise până în ultima clipă.
Interesante rămân afirmaţiile domnului Ion Răducanu, care înainte de alegeri era tare supărat pe PSD şi susţinea că „stânga nu e bună nici să-ţi faci cruce”, parafrazându-l pe Petre Ţuţea. Se vede că în politică e bun de făcut cruce şi şutul în fund, dacă te trimite acolo unde trebuie.

Comentarii

comentarii