Acasă Cultura TM2023. Bega – între trecut și viitor. Memoriile Cetății își desemnează câștigătorii

TM2023. Bega – între trecut și viitor. Memoriile Cetății își desemnează câștigătorii

DISTRIBUIȚI

Parte din Programului Cultural Timișoara 2023, cea de-a patra ediție a proiectului cultural Memoriile Cetății a gravitat în jurul temei Bega – între trecut și viitor.

Debutat în 23 septembrie cu un concurs adresat artiștilor pe o perioadă de trei săptămâni, proiectul cultural Memoriile Cetății 2021 duce mai departe misiunea consolidării legăturilor dintre oameni și poveștile orașului. 

Intervențiile artistice alese vor lua forma unor picturi pe suprafața exterioară a acoperișurilor a cinci vaporașe ale Societății de Transport Public Timișoara, subliniind relația dintre artă, vaporașe și spațiul public.  

Din 17 propuneri înscrise în competiție, au fost declarate câștigătoare 5 lucrări propuse de KSELEQOQYNQYSHY, Robert Obert, Popescu Mircea, Popescu și Alex Baciu. Juriul a fost format din Corina Nani, artist vizual și conf.univ.dr. la Facultatea de Arte și Design, Mihai-Ionuț Danciu, arhitect și cadru didactic pentru discipline de planificare urbană la Facultățile de Arhitectură și Urbanism din Timișoara și Chișinău, și Andrei Condoroș, peisagist, urbanist și președintele Asociației Peisagiștilor din România, ASOP filiala teritorială Vest. Perioada de realizare a lucrărilor este 22 octombrie – 15 noiembrie.  

În cadrul proiectului cultural Memoriile Cetății din acest an se derulează în paralel programul educațional de artă urbană coordonat de Horațiu-Cristian Pavelescu, profesor la Liceul de Arte Plastice Timișoara, Corina Nani și Mihai Zgondoiu,  cadre didactice la Facultatea de Arte și Design din Timișoara. Misiunea acestei acțiuni a fost realizarea unei galerii permanente de picturi murale în spațiile exterioare ale Liceului de Arte Plastice, oferindu-le elevilor și studenților de la Facultatea de Arte și Design din cadrul U.V.T. ocazia de lucra împreună cu profesorii și mentorii lor. 

Programul Memoriile Cetății din 2021 beneficiază de expertiza FISART – Festivalul timișorean de artă urbană și de suportul partenerilor care au susținut implementarea componentelor educaționale și culturale din această ediție: Societatea de Transport Public Timișoara, Liceul de Arte Plastice și Facultatea de Arte și Design din Timișoara.

Detalii pe pagina de facebook Memoriile Cetății și pe pagina de Instagram a proiectului.

Proiect cultural cuprins în programul cultural prioritar TM2023 RESTART al Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara. 

Comentarii

comentarii