Acasă National TOPUL celor mai ascultate posturi de radio la nivel urban şi naţional...

TOPUL celor mai ascultate posturi de radio la nivel urban şi naţional în vara 2014

DISTRIBUIȚI

Kiss FM a fost cel mai ascultat post de radio la nivel urban şi naţional, iar Radio Zu s-a situat pe primul loc în Bucureşti, în vara acestui an, potrivit Studiului de Audienţă Radio (SAR), realizat de IMAS şi GfK România, în perioada 28 aprilie – 17 august.

Numărul total zilnic de ascultători de radio la nivel naţional, pe un public de peste 11 ani, este de 11.438.600, potrivit valului de vară al Studiului de Audienţă Radio (SAR), într-o uşoară scădere faţă de vară lui 2013, când era de 11.789.100.
La nivel urban, pe publicul de peste 11 ani, cel mai ascultat post de radio este Kiss FM, cu 1.422.800 de ascultători (10,6% cotă de piaţă), în scădere faţă de vara lui 2013, când avea 1.605.900 de ascultători (11,8 cotă de piaţă).
Kiss FM este urmat la nivel urban de: Radio ZU – 1.266.900 de ascultători (în creştere faţă de 1.116.300 de ascultători în vara lui 2013), Radio România Actualităţi – 1.260.200 de ascultători şi cea mai mare cotă de piaţă – 14,6% (în creştere faţă de vara lui 2013 când avea 1.122.500 de ascultători) şi ProFM – 1.037.200 de ascultători (faţă de 1.023.100 de ascultători în vara lui 2013).
TOPUL celor mai ascultate posturi de radio la nivel urban este continuat cu: Europa FM – 1.022.700 de ascultători (faţă de 992.900 de ascultători în vara lui 2013), Magic FM – 586.400 de ascultători (faţă de 538.400 de ascultători în aceeaşi perioadă din 2013), Radio 21 – 445.500 de ascultători (faţă de 497.100 de ascultători în vara lui 2013), Radio Antena Satelor – 238.900 de ascultători (în creştere faţă de vara lui 2013, când avea 224.400 de ascultători), Naţional FM – 227.400 de ascultători (faţă de 186.500 de ascultători în vara lui 2013) şi Rock FM – 193.900 de ascultători (faţă de 164.600 de ascultători în vara lui 2013).
La nivelul oraşului Bucureşti, pe primul loc în clasamentul celor mai ascultate posturi de radio, pe publicul de peste 11 ani, se situează Radio Zu – 282.300 de ascultători şi 13,6% cotă de piaţă (în creştere faţă de vara lui 2013 când avea 257.500 de ascultători), urmat de Radio România Actualităţi – 204.800 de ascultători şi 13,4% cotă de piaţă (faţă de 190.600 ascultători în vara lui 2013) şi Kiss FM – 184.400 de ascultători şi 7,4% cotă de piaţă (faţă de 197.000 de ascultători în vara lui 2013).
Clasamentul în Bucureşti continuă cu: Magic FM – 161.500 de ascultători, ProFM – 127.000 de ascultători, Europa FM – 120.500 de ascultători, Romantic FM – 105.800, Rock FM – 98.000, Radio 21 – 93.300 şi Naţional FM – 55.500 de ascultători.
Pe de altă parte, la nivel naţional, pe publicul de peste 11 ani, cel mai ascultat post de radio a fost Kiss FM – 2.310.800 de ascultători pe zi (11% cotă de piaţă), fiind urmat de Radio România Actualităţi – 2.012.000 de ascultători (cea mai mare cotă de piaţă – 14,2%) şi Radio Zu – 1.885.000 de ascultători (9,1% cotă de piaţă).
Topul celor mai ascultate radiouri la nivel naţional este continuat de Pro FM – 1.692.400 de ascultători, Europa FM – 1.410.100 de ascultători, Radio Antena Satelor – 752.500 de ascultători, Radio 21 – 731.200 de ascultători, Magic FM – 717.400 de ascultători, Radio România Iaşi – 405.000 şi Radio România Oltenia Craiova – 332.000.
Valul de vară 2014 al SAR a fost realizat de IMAS – Marketing şi Sondaje SA şi GfK România – Institut de Cercetare de Piaţă SRL. În cadrul cercetării, s-a măsurat audienţa posturilor de radio la nivel naţional, urban şi în municipiul Bucureşti. Eşantionul a avut un volum de 9.436 de persoane, cu o eroare maximă de eşantionare de +/- 1%. În mediul urban s-au realizat 7.400 interviuri (eroare maximă de eşantionare +/-1,1%), în mediul rural s-au realizat 2.036 de interviuri (eroare maximă de eşantionare +/-2,2%), iar în Bucureşti s-au realizat 1.800 interviuri (eroarea maximă de eşantionare este +/- 2,3%). Universul SAR este format din persoane de 11 ani şi peste această vârstă, rezidente în locuinţe neinstituţionalizate din toate localităţile urbane şi rurale din România, care nu lucrează în domeniul radio. În eşantion au fost incluse 1.150 localităţi dintre care 67 (toate) localităţi urbane de peste 30.000 de locuitori, 235 de localităţi urbane cu mai puţin de 30.000 de locuitori din cele 253 existente, 223 din cele 399 de localităţi rurale cu peste 5.000 de locuitori din România şi 625 din cele 2.462 de localităţi rurale cu mai puţin de 5.000 de locuitori. Măsurarea audienţei posturilor de radio în cadrul SAR s-a realizat pe baza metodei rememorării audienţei din ziua precedentă (Day After Recall).

Comentarii

comentarii