Acasă Economic Topul hipermarket-urilor cu cele mai multe reclamaţii de la consumatori

Topul hipermarket-urilor cu cele mai multe reclamaţii de la consumatori

DISTRIBUIȚI

Hipermarketurile Carrefour, Kaufland, Real, Praktiker sunt în topul listei cu reclamaţiile primite de la consumatori în legătură cu produsele cumpărate, a declarat, marţi, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Constantin Cerbulescu.

 Potrivit preşedintelui ANPC, în primul semestru al acestui an au fost înregistrate 1.033 de reclamaţii care vizează produsele achiziţionate din supermarketuri şi hipermarketuri. Cerbulescu a precizat că dintre acestea, 51 la sută au fost întemeiate, 34 la sută fiind soluţionate amiabil. Pe primul loc în topul acestor reclamaţii se află Carrefour, cu 151 de sesizări, urmat de Kaufland – cu 143, Real – cu 122, Praktiker – cu 63, Dedeman – 58, Auchan – 57 şi Rewe – cu 53. Potrivit lui Cerbulescu, Rewe a primit cele mai multe amenzi, în valoare de 690.000 de lei, urmat de Real, cu 182.000 de lei, Carrefour – 143.000 de lei, Artima – 117.100 de lei, Kaufland – 106.000 lei şi Mega Image, cu 100.000 de lei. Cerbulescu a precizat că în aceste magazine se comercializau produse la promoţie, cum ar fi pachete de 8 bucăţi plus două gratis, la care preţul produsului achiziţionate separat, la bucată, era mai mic decât reieşea cel din promoţie. O altă neregula pe care au sesizat-o reprezentanţii ANPC se referă la prezentarea produselor sub o altă denumire decât cea dată de producător, inducând în eroare consumatorii asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor. Potrivit ANPC, în primul semestru al anului, în urma abaterilor constatate la comercializarea produselor în astfel de magazine au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în 641 de cazuri. Amenzile pentru abaterile constatate în perioada menţionate au fost de 2,4 milioane de lei. Abaterile au vizat siguranţa consumatorului, cum ar fi, de exemplu, lipsa advertismentelor (electrocutare) pe undiţe, comercializarea de preparate culinare nesigure, cu alte date de expirare decât cele reale, sub altă denumire decât cea reală sau informarea consumatorului, ca de exemplu lipsa traducerii în limba română a principalelor informaţii. În urma controalelor, comisarii ANPC au depistat unele practici comerciale incorecte, printre care neîncadrarea în cantitatea netă declarată, diferenţe de preţ între cel afişat la raft şi cel încasat la casa de marcat.

MF

Comentarii

comentarii