Acasă Economic Tot despre criza globală

Tot despre criza globală

493
DISTRIBUIȚI

La sfârşitul lunii precedente în SUA au dat faliment încă şapte bănci de mărime medie, astfel că numărul băncilor americane care au intrat în faliment de la începutul actualei crize economice şi până în prezent a ajuns la 415. Dacă la acest număr mai adăugam şi pe cel al băncilor salvate de FED (banca de emisiune a SUA), rezultă că numărul total al băncilor americane intrate în colaps în ultimii doi ani este mai mare de 500. Ce înseamnă în termeni reali, ca să spun aşa, această epidemie de falimente bancare în cea mai bogată şi mai capitalistă ţară a lumii? Daca luăm în considerare că valoarea medie a activelor acestor bănci era, evident înainte de insolvenţă, de minim 30 de miliarde de dolari, rezultă că valoarea activelor „volatilizate” în crahul bancar american este de cel puţin 15.000 de miliarde de dolari. Această valoare a activelor „putrede” din sistemul bancar este , deci, mai mare decât valoarea PIB-ului SUA din anul trecut ( 14.000 de miliarde de dolari). Dar cum s-a ajuns oare la această catastrofă financiară fără precedent? Fără îndoială, această apocalipsă a fost determinată în ultima instanţă de ineficienţa planurilor de afaceri finanţate de sistemul bancar al SUA. Fără îndoială, lăcomia bancherilor şi lipsa de reglementare de pe pieţele secundare de capital reprezintă factori importanţi în ceea ce priveşte declanşarea actualului sevraj al sistemului bancar american. Lipsa de fezabilitate a afacerilor finanţate de băncile americane în ultimele decenii reprezintă, însă, factorul determinant al actualului „stop cardiac” din economia americană. Pe de altă parte, este evident că insolvenţa generalizată din sistemul bancar reflectă un colaps la nivelul întregii economii americane. Pe de altă parte, acest colaps a fost determinat nu numai de prăbuşirea competitivităţii companiilor americane în aproape toate domeniile (mai ales în electronică, bunuri de consum, echipamente şi industria automobilului), ci şi de uriaşele deficite bugetare ale Casei Albe, deficite utilizate în proporţie covârşitoare pentru finanţarea unor exorbitante cheltuieli de înarmare. Astfel, în ultimele trei decenii ponderea PIB-ului american în cel global a fost de circa 20% procente, în timp ce cheltuielile pentru înarmare ale SUA au fost în toata această perioada mai mari decât ale tuturor celorlalte state ale lumii la un loc! Creşterea nesustenabilă a cheltuielilor de înarmare şi declinul lent dar continuu al competitivităţii top companiilor reprezintă, deci, cauzele determinante ale actualului colaps economic al SUA. În sfârşit, toate acestea nu ar fi fost posibile dacă dolarul american nu ar fi devenit după 1972 singura valută forte din sistemul monetar internaţional. Drept urmare, FED-ul a finanţat, în proporţie covârşitoare, prin emisiune monetară uriaşele deficite bugetare şi de cont curent ale SUA, în condiţiile în care uriaşele cantităţi de dolari tipăriţi de FED au fost „exportate” în Japonia, în Germania, în China, în Arabia Saudită sau, mai nou, în Rusia şi în Venezuela. Astfel, numai în ultimii doi ani FED-ul a finanţat în ultimă instanţă prin tipărirea unor dolari fără nici un fel de acoperire un deficit de cont curent al SUA de peste 1.100 de miliarde de dolari şi un deficit bugetar al Casei Albe de peste 3.000 de miliarde de dolari, din care 1.850 de miliarde de dolari numai în acest an.
În acest context, soluţiile preconizate de Casa Albă pentru depăşirea colapsului economic (vizibil mai ales prin multiplicarea de la 3% la 10% a ratei şomajului) vizează în mod prioritar finanţarea insolvenţei din sistemul bancar şi de asigurări, precum şi din segmentul strategic al economiei reale prin tipărirea de către FED a unor dolari complet lipsiţi de acoperire valutară. Oricât ar încerca cineva să se ascundă în spatele „corectitudinii” politice şi ideologice a capitalismului, acest „cadou” al Casei Albe este absolut identic cu cele făcute de Nicolae Ceauşescu fostelor CAP-uri ineficiente din anii socialismului „multilateral dezvoltat”. Cu alte cuvinte, principala disfuncţie a actualului plan „anticriză” al Casei Albe o constituie ideea că lipsa de competitivitate şi ineficienţa pot fi anulate sau diminuate prin „transfuzii” monetare. Ori, este evident că diminuarea sau pierderea competitivităţii implică în mod necesar investiţii în cercetare-dezvoltare şi corporaţii capabile să lanseze produse şi servicii mai ieftine la acelaşi nivel de calitate în raport cu oferta companiilor concurente. Orice altceva este mit sau manipulare. Din acest punct de vedere, Casa Albă şi mai ales economia americană au ajuns, cu sau fără voie, la momentul adevărului. După ce Casa Albă şi FED-ul au pus între paranteze variantele de capitalism concepute de Adam Smith şi de Keynes prin etatizarea pieţelor primare de capital, urmează să vedem în lunile următoare dacă această strategie, utilizată în trecut în România lui Nicolae Ceauşescu şi în Zimbabwe-ul lui Robert Mugabe, va fi o „poveste de succes” sau se va termina la fel de prost ca şi în cazurile anterioare. Dacă Casa Albă nu va fi capabilă să îşi reducă în anul care vine astronomicele sale deficite bugetare, iar deficitul comercial al economiei americane va fi la fel de mare ca şi cel actual, atunci „goodwill-ul” politic, militar şi economic american va deveni mai degrabă istorie decât o interogaţie hamletiană. Pentru că nici o ţară nu îşi poate plăti la infinit creditorii doar cu bancnote a căror singură acoperire este valoarea hârtiei pe care sunt tipărite. Aşa a fost şi aşa va fi cât lumea, atât pentru ţări ca Zimbabwe, cât şi pentru ţări ca şi SUA.
Conf. Dr. Nicolae Țăran,
Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Economie si de Administrare a Afacerilor, Catedra de Management

Comentarii

comentarii