Acasă Administraţie Tot mai mult spaţiu verde în capitala Banatului! Iată ce pregăteşte Primăria...

Tot mai mult spaţiu verde în capitala Banatului! Iată ce pregăteşte Primăria Timişoara

DISTRIBUIȚI

parc in constructie iTot mai mult spaţiu verde în capitala Banatului! După ce Parcul Arcidava (Ulpia Traiana) din zona Fratelia a fost complet reabilitat, zilele acestea, Primăria Timişoara lucrează la amenajarea unui părculeţ pentru copii, în zona Dâmboviţa.
„Se conturează o bucurie pentru cei mici. Lucrăm la un nou loc de joacă în zona Dâmboviţa. Nu este uriaş, ca suprafaţă, dar e perfect pentru zilele caniculare şi cu siguranţă mult aşteptat”, spune viceprimarul Dan Diaconu. În Timişoara există 22 de parcuri şi scuaruri la o populaţie de 335.000 de locuitori (iunie 2011), iar pe cap de locuitor sunt 38 de metri pătraţi de spaţiu verde, cu tot cu cele 700 ha cât are Pădurea Verde.
Se preconizează că Timişoara va avea 410.000 de locuitori în 2025, de aceea mai sunt multe de făcut. Spaţiile verzi contribuie la creşterea incluziunii sociale prin crearea de oportunităţi pentru ca persoanele de toate vârstele să interacţioneze prin contact social informal, cât şi prin participarea la evenimentele comunităţii. Spaţiile verzi bine întreţinute joacă un rol semnificativ în promovarea sănătăţii populaţiei urbane. Pe de cealaltă parte, restrângerea spaţiilor verzi accentuează puternic riscurile ecologice urbane şi are un impact negativ imediat asupra calităţii vieţii şi stării de sănătate a populaţiei – se arată în Strategia de înverzire a Timişoarei până în 2020.

Comentarii

comentarii