Acasă Actualitate Toţi elevii vor intra în vacanţă două săptămâni, de luni. Purtarea măştii...

Toţi elevii vor intra în vacanţă două săptămâni, de luni. Purtarea măştii va deveni obligatorie peste tot. Circulaţie restricționată noaptea pentru cei nevaccinați

DISTRIBUIȚI

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri seară, după discuţia cu responsabil din domeniul sănătăţii şi cu premierul Florin Cîţu pe tema măsurilor de limitare a efectelor pandemiei, că s-a decis ca toţi elevii să intre în vacanţă două săptămâni, de luni şi că tot de luni masca va deveni obligatorie peste tot. De asemenea, va fi restricţionată circulaţia noaptea, excepţie făcând cei vaccinaţi. În timpul zilei, la majoritatea activităţilor, accesul va fi permis doar cu certificatul verde. Preşedintele a avettizat că cei nevaccinaţi vor avea o sumedenie de restricţii. ”Dacă vrem să se oprească pandemia, singura soluţie e vaccinarea”, a subliniat Iohannis.

”Şcolile sunt puternic afectate, este evident, prin elevi şi prin personal, profesori, care se îmbolnăvesc. În mod normal, de luni ar fi vacanţă pentru cei mici. S-a decis astăzi ca această vacanţă să fie valabilă nu numai pentru primar ci şi pentru gimnaziu şi liceu, pentru două săptămâni. Când vorbim de protecţia individuală, începând cu luni, masca va devein obligatorie peste tot, şi în interior şi în exterior, şi în târguri şi la cinema, şi dacă vă plimbaţi pe stradă, este obligatoriu să aveţi mască”, a declarat preşedintele.
E la adăugat: ”Este regretabil, dar trebuie să instituim restricţii care intră în vvigoare de luni, Guvernul va hotărî concret ce restricţii intră în vigoare, după ce experţii în materie vor stabili aceste norme şi le vor transpune juridic, Câteva exemple. De exemplu, va fi restricţionată circulaţia noaptea, excepţie făcând cei vaccinaţi”.

 
Conform lui Iohannis, în timpul zilei, la majoritatea activităţilor, accesul va fi permis doar cu certificatul verde.
”Cei nevaccinaţi vor avea o sumedenie de restricţii”, a avertizat el.
La începtul declaraţiei, Iohannis a afirmat că discuţiile cu responsabilii din sănătate au fost despre vaccinare, despre şcoli şi despre restricţii şi a pledat din nou pentru vaccinare.
”Vreau să fiu clar din capul locului, dacă vrem să se oprească pandemia, singura soluţie este vaccinarea. Vaccinarea opreşte pandemia, ştiu că sunt mulţi care vă spun că nu e aşa, în vestul Europei, unde s-au vaccinat 80%, s-au relaxat, noi suntem în plin val pandemic, iar la noi s-a declanşat o adevărată catastrofă cu sute de decese şi mii de infectări. Dragi români, dacă vreţi să se termine cu această pandemie, vaccinaţi-vă, nu îi credeţi pe cei care vă mint că ar fi periculos, singurul lucru care se întâmplă este că scăpaţi de boală şi cert de forme grele de boală, iar noi ca societate să scăpăm de această pandemie. Până vă hotărâţi, este nevoie de restricţii”, a declarat Iohannis.

Comentarii

comentarii