Acasă Cultura Tradiții ucrainene la Copăcele

Tradiții ucrainene la Copăcele

DISTRIBUIȚI

ucraineni 16Corul din localitatea cărășeană a împlinit 60 de ani

Comuna Copăcele din Caraș-Severin a fost gazda, la sfârșitul săptămânii trecute, unui spectacol aniversar, prilejuit de împlinirea a 60 de ani de activitate a corului ucrainean „Alunul verde”.

Unul din motivele pentru care a fost organizat un asemenea eveniment, derulat la căminul cultural din localitate, îl reprezintă păstrarea tradiţiilor şi a obiceiurilor acestei etnii. „Activitatea culturală a Uniunii Ucrainenilor din România este pe primul plan. Prin aceste activităţi vrem să ne îmbogăţim cultura, să ne păstrăm limba, aşa cum am învăţat-o de la părinţii şi bunicii noştri”, a declarat Ştefan Buciuta, preşedintele Uniunii Ucrainenilor din România, prezent la manifestare. Președintele filialei UUR Caraș-Severin, profesorul Ivan Liber, dirijorul corului „Alunul verde” totodată, a spus, la rândul său, că membrii acestei formații corale au încercat, de-a lungul anilor, să răspândească toate aceste obiceiuri în rândul comunităţii ucrainene din Caraş-Severin. „Am venit azi, la Copăcele, să purtăm tradiţia străbunilor noştri. Acum sunt şi în calitate de şofer al celor trei formaţii, de căluşari, de cântece populare şi de cântece populare româneşti. În plus, ne mândrim şi cu noile costume populare ale copiilor, achiziţionate de către Primăria şi Consiliul Local Păltiniş”, a spus şi Ioan Popovici, primarul comunei Păltiniş şi prim-vicepreşedinte al UUR, filiala Caraş-Severin. Pe lângă corul sărbătorit, „Zelena Liscena”, sau „Alunul verde”, au mai urcat pe scenă şi alte 15 formaţii, printre care Trio Hrini din Remetea Mică, formaţia de dansuri ucrainene din Ştiuca, judeţul Timiş, grupul vocal Barvinoc din Cornuţel Banat şi tot de aici şi formaţia de dansuri, corul mixt Vocile Ronei din Maramureş, grupul vocal Rusceanca din Ruscova, Maramureş, Corala Mărgana din Marga, corul Cervona Kalena din Caransebeş, Ansamblul Colomeica din Siret, Suceava, dar şi corul Glasul Ucrainenilor.

Comentarii

comentarii