Accidentul s-a produs din cauza că șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de trafic și s-a răsturnat pe carosabil cu camionul. Bărbatul aflat la volanul TIR-ului a fost rănit ușor și a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
”Un bărbat de 56 de ani a condus un tir pe DN 6 (Calea Lugojului), dinspre centura Timișoarei înspre localitatea Remetea, iar într-o curbă la dreapta s-a răsturnat, împrăștiind deșeurile pe care le transporta pe partea carosabilă. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma impactului, bărbatul de 56 de ani a fost rănit ușor, fiind preluat de un echipaj SMURD și transportat la spital. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Timis.
ACTUALIZARE: Estimarea pentru eliberarea drumului este ora 22.
Comentarii
comentarii