Acasă Eveniment Traficanţii de ţigări, în vizorul poliţiştilor

Traficanţii de ţigări, în vizorul poliţiştilor

DISTRIBUIȚI

În data de 29 ianuarie 2010, în jurul orei 7.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului Combaterii Infracţionalităţii Transfrontaliere din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin, în cooperare cu lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa, acţionând în baza unor date şi informaţii cu privire la desfăşurarea de activităţi de contrabandă cu ţigări, au declanşat o acţiune specifică în zona de competenţă. Astfel, pe raza localităţii Grădinari, sat Greoni, frontieriştii au oprit pentru control un autoturism marca BMW, înmatriculat în judeţul Timiş. La controlul autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit cantitatea de 7.500 pachete ţigări, de diferite mărci, bunuri pentru care şoferul nu a putut prezenta documente justificative. În cadrul primelor cercetări, şoferul autoturismului, C. Valentin, în vârstă de 41 de ani, domiciliat în judeţul Timiş, a declarat că “a colectat ţigările de la două persoane din localitatea Reşiţa şi intenţiona să le comercializeze pe piaţa neagră din Timişoara”. Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de aproximativ 50.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu suma de 1.500 lei.

Comentarii

comentarii