Traian Vuia s-a născut în 17 august 1872, la Surducul Mic (astăzi localitatea Traian Vuia) – atunci în Ungaria, şi încă de la o vârstă fragedă a dovedit o atracţie pentru zbor.
După ce a terminat liceul, s-a înscris, în 1892, la cursurile Politehnicii din Budapesta. Din considerente financiare a fost nevoit să renunţe şi să se înscrie la Facultatea de Drept. Apoi a lucrat în diverse cabinete de avocatură, tot în capitala ungară. În 1901 şi-a susţinut teza de doctorat în ştiinţe juridice. Marele său vis a rămas zborul, astfel că a început calculele pentru construcţia unei maşini de zbor.
În 1902 a plecat în Franța.
În 18 martie 1906, pe o tarla de lângă Montesson, o mică localitate de lângă Paris, aparatul de zbor construit de Traian Vuia se desprindea de la sol. După o accelerare pe o distanţă de 50 de metri, aeroplanul-automobil în formă de liliac s-a ridicat la o înălţime de aproape un metru, a zburat pe o distanţă de 12 metri, după care paletele elicei s-au oprit, iar avionul a aterizat forţat. A fost un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire. Este considerat primul zbor autopropulsat cu un aparat mai greu decât aerul. Adică aparatul s-a desprins de la sol prin forţe proprii.
Isprăvile în domeniul aeronauticii ale geniului român au fost multă vreme puse la îndoială, nerecunoscute ori ignorate, ba de Aeroclubul Francez, ba de Academia Română care, pentru o perioadă, l-a şi îndepărtat pe Vuia din rândul membrilor săi.
Fraţii Orville şi Wilbur Wright din Statele Unite ale Americii sunt considerați primii în istoria aeronauticii care au reușit să efectueze un zbor dirijat cu un aparat de zbor cu motor.
La 17 decembrie 1903, Orville Wright reuşeşte să zboare timp de 12 secunde, pe o distanţă de 37 de metri, cu o viteză de 10,8 kilometri pe oră. Până la acea dată, un zbor motorizat nu putea fi dirijat. Aparatul trebuia să ridice în aer un motor de 12 cai putere cu patru cilindri şi răcire cu apă, având o greutate de 110 kilograme. Wilbur Wright, la rândul său, reuşeşte să zboare în aceeaşi zi, de data aceasta timp de 59 de secunde, 260 de metri cu o viteză de 19 kilometri pe oră.
În anii următori fraţii Wright îmbunătăţesc continuu tehnica zborului prin perfecţionarea elicei şi dotarea avionului cu un motor mai puternic, produs de Alberto Santos-Dumont în 1906 -1907.
Brazilianul Alberto Santos-Dumont a proiectat, construit şi testat primul balon dirijabil, devenit prima persoană care a demonstrat faptul că zborul controlat este realizabil, în 1901.
Până în 1905 el a terminat proiectul primei aeronave, dar şi un elicopter. Într-un final a reuşit să-şi atingă scopul, zborul cu un aparat, în data de 23 octombrie 1906, când a pilotat avionul 14-bis în faţa unei mulţimi de spectatori, pe o distanţă de 60 de metri la o înălţime de doi sau trei metri. Acest eveniment înscris în documente a fost considerat de către Aeroclubul Francez primul zbor şi prima demonstraţie publică din lume, arătând oamenilor că o aeronavă mai grea decât aerul poate decola fără ajutorul altor surse de energie din exterior.
Aşadar, Santos este considerat inventatorul avionului.
În 1905 apar primii pionieri europeni ai zborului: Traian Vuia zboară în Paris pe o distanţă de 12 metri, în ziua de 18 martie 1906 şi Jacob Christian Hansen Ellehammer, care în septembrie 1906 zboară pe insula Lindholm pe o distanţă de circa 40 de metri.
Multe ziare din Franța, Statele Unite și Marea Britanie au scris despre primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie și aterizare. De atunci a fost scoasă în evidență și propagată ideea că Vuia a reușit cu aparatul său să decoleze de pe o suprafață plată, folosind numai mijloace proprii, fără ajutor extern (pantă, cale ferată, catapultă etc.). Totuși, au fost și mai există multe contradicții și dezbateri asupra definiției de “primul aeroplan”.
Vuia a mai făcut apoi şi alte zboruri. Şi-a tot perfecţionat aparatele, primul motor a fost înlocuit cu altul, aparatul Vuia-1 a devenit Vuia-1 bis, iar apoi Vuia-2. În 1907 a reuşit să zboare cu aparatul său pe o distanţă de 60 de metri, dar la aterizare şi-a deteriorat avionul.
Românul a conceput şi câteva modele originare de elicoptere, între 1918-1921. A mai realizat şi un generator de aburi brevetat în mai multe state.
Activitatea politică
Pe lângă preocupările dedicate aviaţiei şi descoperirilor din domeniu, genialul inventator a militat cu ardoare pentru unirea întregii suflări româneşti în propriul ei stat naţional. Date privind activitatea sa în diplomaţie şi în susţinerea intereselor naţionale, ca un militant fervent, nu au fost consemnate în tratatele de istorie. Poate doar în ultimii ani s-a încercat timid aducerea lui în atenţia publicului şi prezentarea lui nu doar ca inventator sau pionier al aeronauticii mondiale ci şi ca jurist, specialist în relaţii internaţionale, lobbyist de succes, publicist şi mare iubitor de ţară şi de români.
Traian Vuia a intrat în masoneria franceză şi fost unul dintre fruntaşii români care au militat pentru unirea Transilvaniei şi Banatului cu România. A fost unul dintre iniţiatorii Comitetului Naţional din Transilvania.
Bănăţeanul a făcut parte din delegaţia română de la Conferinţa de Pace de la Paris. Avea însă să treacă în tabăra celor care au criticat apoi modul în care s-a făcut unirea, fiind nemulţumit de balcanizarea Transilvaniei şi Banatului.
A criticat dur politicienii din Ardeal şi Banat, care nu au negociat unirea cu România, astfel că provincia desprinsă din Imperiul Austro-Ungar a avut doar de suferit în urma acestui acord.
Traian Vuia susţinea că Transilvania trebuia să îşi declare mai întâi independenţa, însă Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voievod, Vasile Goldiş şi Aurel Popovici voiau „unirea fără condiţiuni cu patria-mamă”.
Traian Vuia s-a întors în România definitiv, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. A murit în 2 septembrie 1950, la Bucureşti.
