Acasă Administraţie Traseul anunțat pentru autostrada A9 afectează puternic comunitățile timișene. Primarii acestora nu...

Traseul anunțat pentru autostrada A9 afectează puternic comunitățile timișene. Primarii acestora nu sunt luați în seamă

DISTRIBUIȚI

Primarii localităților peste care trece traseul autostrăzii A9, Timișoara – Moravița se plâng că nu au fost luați în seamă la stabilirea variantei de traseu anunțată de consultantul Ministerului Transporturilor. Cea mai afectată este Moșnița Nouă, pe unde autostrada chiar trece prin sufrageriile oamenilor, iar varianta mutării în stânga sau în dreapta nu se susține, având în vedere că în ambele părți sunt construite case.

Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș insistă că proiectul e făcut ”din pix” de la București, fără să se țină seama de documentația deja existentă. În acest sens există Planul de Amenajare a Teritoriului Timiș, acolo este deja prevăzut un culoar prin est. Totodată, este funcțional Planul Urbanistic General Bucovăț din 2009 și un PUZ director la Moșnița, oamenii care și-au ridicat casele acolo știau că e un plan care se respectă, a mai spus Proteasa.

Primarul din Moșnița Nouă subliniază că nu se pune problema de niciun fel de politizare a subiectului, comuna a înaintat deja un memoriu care a fost semnat de toți consilierii locali, indiferent de partidul din care provin. Actuala variantă chiar trece prin casele oamenilor, oricât de ”o sută de metri” s-ar muta în stânga sau dreapta.

”Există deja un memoriu depus la Consiliul Județean Timiș, semnat de toate partidele politice. Nu am venit aici să facem polemică politică. Ce am ajuns acum să discutăm nu e o variantă bună, corectă pentru UAT. Traseul trece prin locuințele oamenilor, situație care a creat panică. Cineva a anunțat că poate fi mutat acel traseu 100 de metri, oricum am muta ar afecta sune de unități locative. Nu putem agrea acest traseu. Ne-am consultat în consiliul local, ne-am consultat cu cetățenii. Am transmis toată documentația referitoare proiect, avem acest PUG director din 2005, nu dorim să ne abatem deloc. Nicidecum nu am fi de acord să treacă pe oriunde, prin casele oamenilor. Ne dorim să stăm de vorbă cu un reprezentant al firmei care se ocupă de proiect să ne prezinte caietul de sarcini, să discute cea mai bună soluție”, a spus primarul Moșniței, Florin Octavian Bucur.

La Bucovăț situația e și mai proastă. Se pare că tânăra comună nici măcar nu a fost băgată în seamă, nu a fost invitată să ia parte la dezbaterea publică aferentă stabilirii traseului, chiar dacă noua autostradă ar urma să treacă pe terenul acestei comune.

”Noi suntem o comună mică, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să fim ascultați. Am aflat din comunicatul de presă de la Ministerul Transporturilor despre această autostradă. Oamenii sunt revoltați, noi am depus deja un memoriu, este semnat de 100 de cetățeni. Ne dorim o variantă care să nu afecteze casele oamenilor, are influență asupra structurii de rezistență, afectează liniștea și produce noxe”, a spus Gheorghe Pop, primarul Bucovățului.

De asemenea, afirmația cu că traseul ar fi fost ”tras” de președintele CJ Timiș spre vestul orașului, pentru a trece prin comuna sa de domiciliu, Dudeștii Noi, a fost combătută de conducerea consiliului județean. Instituția spune că etapele de realizare a studiului de fezabilitate nu au fost respectate, iar primarii direct afectați de traseu, Moșnița Nouă și Bucovăț, spun că cei care au realizat studiul nu au ținut cont absolut deloc de situația reală și de datele trimise la București, chiar mai mult, în cazul Bucovățului primăria nu a fost nici măcar invitat la dezbaterea publică aferentă proiectului.

Niciodată nu s-a pus problema ca autostrada A9 să fie dusă prin partea de vest a Timișoarei, toate acordurile semnate și variantele agreate duceau acest drum prin partea de est, unde a fost și anunțată, dar pe un alt traseu, în afara intravilanului localităților pe lângă care trece, spune vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Proteasa. În actuala formulă, la Moșnița autostrada nu poate fi mutată pe traseul prevăzut fără să afecteze situația existentă, respectiv zeci de construcții.

”Am studiat acest traseu, am obținut caietul de sarcini și datele care au stat la baza acestui proiect. S-au încălcat procedurile la caietul de sarcini. La dezbaterea de la CJT  am înțeles că varianta sănătoasă e cea pe partea de est, pentru că este mai scurtă, mai accesibilă, creează avantaj prin legătura spre aeroport. De atunci sa stabilit că se va adopta varianta est. Chiar criteriile JASPERS spun că nodurile de legătură să se creeze la drumuri de importanță majoră, iar la noi acesta este cel de la Remetea, al doilea acces este la sud de Giroc, unde se apropie de centură, și unde se va realizaun  drum de 2 kilometri. Prin acel punct, timișrenii se vor conecta la A4. La Moșnița e un drum județean, deci nu privește accesibilitatea”, a declarat, luni, Proteasa.

El îi invită pe specialiștii de la București să vină efectiv la Timișoara, pe teren, pentru a vedea cum arată, de fapt traseul.

”Acest traseu nu stă în picioare, oricât te-ai duce în stânga sau dreapta, ai afecta locuințele, implementarea programelor POIM, de apă și canal, fântânile din Urseni care alimentează Timișoara. Nu este viabilă această variantă. Nu s-a respectat caietul de sarcini. Mai sunt și alte comune care nu au fost invitate în dezbatere, deși sunt afectate. Noi dorim să corectăm această aberație. Azi vom depune memoriu la minister, le solicităm să revizuaiscă traseul, să vină în teren. Ne bazăm pe bunăvoința ministerului, nu prea vedem deocamdată alte variante de a influența traseul”, a spus Proteasa.

Acuzat de cei de la Search Corporation, firma care se ocupă de studiul de fezabilitate, că nu ar fi răspuns solicitărilor lansate pentru a prezenta documentația zonei, primarul din Moșnița subliniază că toate documentele au fost transmise, iar dacă acestea s-ar fi rătăcit pe traseu ar fi putut să întrebe unde sunt.

”Am transmis documentele la solicitarea lor, pe 2 februarie a venit adresa, în 12 februarie am transmis documentele. Toate autorizațiile, toată documentația aferentă modului în care afectează culoarul. Dacă la ei nu au ajuns informațiile, ar fi trebuit să revină cu solicitări, pe mine personal nu m-a sunat nimeni, niciun e-mail nu a fost trimis, cum că nu au ajuns documentele. Nu vreau să comentez mai mult….”, a mai spus Bucur.

Comentarii

comentarii