Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Publică, aflați în patrulare în cursul după-amiezii de ieri, au observat pe Strada F. Chopin, trei bărbați care se deplasau trăgând după ei un tomberon. Pentru că au devenit agitați la apariția patrulei, s-a trecut la verificarea acestora, stabilindu-se că au vârste cuprinse între 20 și 46 ani și au domiciliile în județele Mehedinți și Dolj. Aceștia transportau în recipientul pentru deșeuri mai multe țevi din cupru, pe care au declarat că le-au sustras din clădirea fostului Ștrand Termal și se deplasau cu ele la un centru de colectare. Cei în cauză au fost conduși la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara în vederea întocmirii documentelor de constatare, fiind apoi predați lucrătorilor Secție 2 Poliției, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracţiunii de furt.