Acasă Stiri pe scurt Trei copii din Timişoara s-au înecat în râul Mureş, în timp ce...

Trei copii din Timişoara s-au înecat în râul Mureş, în timp ce erau într-o excursie

DISTRIBUIȚI

Trei copii care făceau parte dintr-un grup de excursionişti din Timişoara s-au înecat, miercuri, în râul Mureş, în zona Cetăţii Şoimoş, doi dintre aceştia fiind căutaţi în continuare în apele râului de o echipă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, transmite corespondentul NewsIn.
Grupul, format din zece copii cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani şi trei adulţi, membri ai unei comunităţi penticostale din Timişoara, a ajuns în zona Cetăţii Şoimoş, din oraşul arădean Lipova, în cursul dimineţii de miercuri. În timpul zilei, copiii au intrat în apă să se răcorească. Doi dintre aceştia, în vârstă de 12 ani, au dispărut imediat în apă, iar al treilea a intrat după ei să îi ajute, dar s-a înecat şi el.
Trupul unuia dintre copii a fost găsit la câteva minute după dispariţie. Medicii au încercat să-l resusciteze timp de aproape o oră. Băiatul în vârstă de 15 ani care a fost scos la suprafaţă era fratele unuia dintre cei doi copii pe care pompierii îi caută în continuare în apele râului Mureş.

Comentarii

comentarii