Acasă Actualitate Trei lugojeni în conducerea PNL Timiş

Trei lugojeni în conducerea PNL Timiş

DISTRIBUIȚI

Pentru prima dată în istoria postdecembristă a PNL, organizaţia din Lugoj are un secretar executiv la nivel naţional – pe Ioan Ambruş
Bucurie mare în rândul liberalilor lugojeni. La Conferinţa judeţeană de alegeri a PNL Timiş, unde organizaţia PNL Lugoj a fost reprezentată de 42 de delegaţi, trei liberali lugojeni au fost aleşi în noul Birou Permanent judeţean. Este pentru prima dată când lugojenii obţin postul de vicepreşedinte, prin Ioan Ambruş, liderul organizaţiei municipale, care a adunat 387 de voturi (al doilea ca număr de voturi, după Viorel Coifan), precum şi încă doi membri în biroul teritorial – Gheorghe Bologa (312 voturi) şi Adriana Corbeanu (304 voturi). „Consider că, în sfârşit, Lugojul are trei persoane care pot să se prezinte cu cinste în cadrul biroului şi care vor putea sprijini mai ales localitatea de unde provin. Este pentru prima dată când lugojenii obţin postul de vicepreşedinte şi când au trei membri în biroul teritorial”, a declarat Ioan Ambruş, menţionând: „Din punct de vedere al organizaţiei lugojene, care l-a susţinut pe domnul Nicolae Robu, alegerea sa este un plus pentru PNL. În momentul de faţă avem un candidat cert pentru Primăria Timişoara. Sper că, prin faptul că dânsul a trecut preşedinte ales al filialei Timiş a partidului, poate să aducă o creştere substanţială în procentul total pe judeţ. Îl felicit şi pe domnul Sorin Supuran pentru rezultatul obţinut, dar, în momentul de faţă, consider că poate să fie un vicepreşedinte organizatoric excelent. Sper că efortul depus în ultimele săptămâni va fi încununat cu succes la alegerile din 2012, când PNL are ca ţintă peste 30%”. Liberalii lugojeni mai au un motiv de mândrie. Pentru prima dată în istoria postdecembristă a Partidului Naţional Liberal, organizaţia din Lugoj are un secretar executiv la nivel naţional. De săptămâna trecută, preşedintele PNL Lugoj, Ioan Ambruş, a fost numit secretar executiv al PNL şi va răspunde de zona vestică, cuprinzând judeţele Arad, Caraş – Severin, Hunedoara şi Timiş.

Comentarii

comentarii