Acasă Sport Trei medalii pentru Timişoara, în cel mai blajin sport de contact…

Trei medalii pentru Timişoara, în cel mai blajin sport de contact…

DISTRIBUIȚI

Sportivii timişoreni au obţinut două medalii de argint şi una de bronz într-un stil de luptă în care loviturile au mai mult… caracter de joacă. Semi-contact reprezintă un stil de luptă în care loviturile punctate trebuie să atingă extrem de uşor adversarul… Totuşi, loviturile trebuie să fie efectuate în cea mai mare viteză.

Performanţe cu începători…

Sportivii bănăţeni antrenaţi de Cristian Modra, de la puternicul club de kick-boxing CS Pro-Red Timişoara, au concurat, la Bucureşti, cu peste 150 de sportivi de la 15 cluburi de profil din ţară, în cadrul Cupei României la semi-contact.
Drăgan Tănăşin a luat argintul la categoria 52 de kilograme, aceeaşi performanţă fiind obţinută şi de Ioan Jura, la categoria 69 de kilograme. Celălalt timişorean, Robert Mogoş, a fost nevoit să se mulţumească cu bronzul în cadrul categoriei 63 de kilograme.
“Nu am luat aurul, dar sunt extrem de mulţumit.
Doi dintre cei trei sportivi timişoreni au fost acum la prima lor competiţie naţională.
Semi-contactul este mai mult decât orice o probă tehnică, în care accentul este pus în mod egal pe tehnicile de lovire cu mâna şi cu piciorul”, spune antrenorul Cristian Modra, care în viaţa de zi cu zi este profesor de educaţie fizică la Şcoala Generală 24 din Timişoara.

Comentarii

comentarii